6.000 de urmași ai romilor deportați în Transnistria cer Germaniei pensii de urmaș

| 27 ian, 18:03

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a anunțat că peste 6.000 de etnici romi din România, urmași ai celor deportați în Transnistria în urmă cu 70 de ani, solicită Germaniei să le plătească pensii de urmaș lunare în valoare de 200 de euro, plus o despăgubire de 20.000 de euro, cât ar fi însemnat această pensie dacă ar fi încasat-o în ultimii opt ani.

Pentru a-i ajuta pe urmașii romilor deportați în Transnistria să poată beneficia de pensiile de urmaș de la statul german, Cioabă a susținut că a angajat avocați și că negociază cu autoritățile germane.

"Noi am primit în jur de 6.000 de dosare până acum. Procesul este în plină desfășurare, pentru că vin zilnic sute de oameni la sediul Casei Regale (Cioabă n.r.) și depun aceste dosare. (...) Problema este că cei 6.000 nu sunt supraviețuitorii, ci sunt moștenitorii și ei au adus aceste dosare, au adus certificatele de deces ale părinților cu dovezi că au fost în Transnistria, solicitând statului german să le înlesnească, să facă o modificare a legii (...) în sensul de a le aproba acestora să încaseze pensia de urmaș. (...) Probabil și la un tribunal vom cere această modificare", a spus Dorin Cioabă.

Potrivit acestuia, deja 60 de romi din România, deportați în Transnistria, au încasat începând din noiembrie 2014 pensii lunare de 200 de euro, plus 20.000 de euro aferenți plății pensiei de supraviețuitor pentru ultimii opt ani.

"Oamenii care sunt în viață, care au lucrat în lagărul din Transnistria, primesc în jur de 200 de euro pe lună. Ei au aprobat să plătească cu opt ani în urmă, în jur de 20.000 de euro, în continuare în jur de 200 de euro, numai pentru supraviețuitori", a completat Dorin Cioabă. Acesta speră ca "în câteva luni de zile și urmașii supraviețuitorilor din lagărele din Transnistria să primească pensii ca și supraviețuitorii care mai sunt în viață".

Dorin Cioabă spune că Germania are bani să-i despăgubească pe romii din România. "Bani sunt. Guvernul Germaniei alocă 7,5 milioane de euro, în fiecare an, pentru victimele Holocaustului. Din acești bani beneficiază evreii, ucrainienii, polonezii, rușii, americanii", a spus Dorin Cioabă.

Întrebat dacă consideră insuficienți banii dați romilor care au muncit în Transnistria, în anii 2000, când fiecare a primit în jurul a 7.000 de euro, Dorin Cioabă a răspuns: "Noi credem că acea plată nu are a face cu ceea ce cerem noi acum. Nu a fost o recunoaștere a Holocaustului, (...) a fost o plată pentru munca forțată".

Cioabă a susținut că mai sunt în viață, în România, 160 de supraviețuitori romi ai Holocaustului, din cei 35.000 de romi deportați în Transnistria în urmă cu șapte decenii. O parte din acești supraviețuitori au fost prezenți marți, la Sibiu, și au povestit prin ce chinuri au trecut, relatând că li s-a confiscat totul, inclusiv aurul, căruțele și chiar și hainele, dar și despre faptul că au murit mulți romi, din care mulți copii, de frig și foame.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ