A fost identificată "cea mai veche floare" de pe Terra cunoscută până acum

| 18 aug, 13:43

O plantă subacvatică fără petale care a trăit acum peste 125 de milioane de ani ar putea fi cea mai veche "floare"de pe Terra, potrivit unui studiu publicat în revista 'Proceedings of the National Academy of Sciences', informează independent.co.uk.

Planta acvatică 'Montsechia vidalii' a fost cândva abundentă în lacurile cu apă dulce din actualele regiuni muntoase din centrul și nordul Spaniei.

Deși a fost descoperită în urmă cu peste 100 de ani, adevărata semnificație a fosilelor vegetale a devenit abia acum evidentă, după minuțioase analize efectuate de oamenii de știință.

Experții au datat planta între 125 de milioane și 130 de milioane de ani și au arătat că, în ciuda aparențelor, a fost un angiosperm sau plantă cu flori.

O altă plantă acvatică numită 'Archaefructus sinensis' din China a fost propusă și ea ca cea mai veche plantă cunoscută, dar 'Montsechia vidalii' ar putea fi mai veche, scrie independent.co.uk.

David Dilcher, cercetător la Universitatea Indiana din SUA, principalul autor al studiului, a declarat că această descoperire ridică întrebări în privința istoriei evoluției timpurii a plantelor cu flori, precum și asupra rolului acestor plante în evoluția altora din regnul vegetal și a vieții animale.

Planta nu a avut nici un fel de petale și a trăit sub apă în urmă cu peste 125 de milioane de ani. 'Prima floare" este din punct de vedere tehnic "un mit", la fel ca cel al "primului om ". 'Dar, pe baza acestei noi analize, știm acum că 'Montsechia vidalii' este contemporană, dacă nu cu mult mai veche, decât Archaefructus', a spus David Dilcher.

Cercetarea s-a bazat pe analizarea a peste 1.000 de fosile de 'Montsechia vidalii'.

'Montsechia vidalii' nu avea părți floricole detectabile pe fosilele de piatră, cum ar fi petale sau structuri producătoare de nectar pentru a atrage insectele, și trăia întregul său ciclu de viață sub apă, fructul conținând o singură sămânță, a spus prof. Dilcher.

În ceea ce privește aspectul, planta semăna cu Ceratophyllum din zilele noastre, cunoscută șisub numele de "brădiș". Ceratophyllum este o plantă acvatică de culoare verde închis ale cărei frunze groase cresc în smocuri și care este utilizată în amenajarea acvariilor și a iazurilor ornamentale.

'Montsechia vidalii' a trăit în perioada timpurie a Cretacicului, atunci când dinozaurii, cum ar fi Brachiosaurus și Iguanodon, populau Terra, mai precizează independent.co.uk.

Tag-uri: floare, Terra
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 aug, 15:30
Daniel
Lucru pe Internet
Lucru pe Internet.
Cautam de urgenta persoane serioase care sa colaboreze cu noi intr-o activitate simpla, in timpul liber sau full-time, cu castiguri imediate. Oferim si cerem seriozitate absoluta! Pentru mai multe detalii pe: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ