Adamescu Junior poate fi extrădat

| 13 apr, 15:35

O instanță din Marea Britanie a decis vineri că Alexander Adamescu poate fi extrădat în România. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de avocații acestuia.

La finalul lunii trecute, fiul lui Dan Adamescu, Alexander, a fost arestat preventiv a doua oară în Marea Britanie după ce o instanță londoneză a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare.

 

Alexander Adamescu a mai fost arestat în vara anului 2016, fiind acuzat de dare de mită, dar a fost eliberat pe cauțiune.

 

DNA a precizat luna trecută că instanţa de judecată din Londra a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive în cazul omului de afaceri, cercetat de procurorii anticorupţie pentru două infracţiuni de dare de mită, şi i-a respins cererea de eliberare pe cauţiune, după ce avocatul acestuia a prezentat în faţa instanţei britanice un document care ar fi fost emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, neasumat însă de această instituţie.

 

DNA a mai arătat că în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile din România încă din 2016 pe numele lui Alexander Adamescu, având în vedere că se află pe teritoriul Marii Britanii, a fost iniţiată procedura de predare a acestuia, astfel încât să fie asigurată prezenţa sa în faţa organelor judiciare.

 

În 2017, instanța londoneză a suspendat analiza cererii României de extrădare în cazul lui Alexander Adamescu, ca urmare a unei decizii ICSID, organismul internațional care judecă cazurile de arbitraj în investiții, creat de Banca Mondială. Apărătorii omului de afaceri susțineanu că acesta ar fi o victimă a „persecuțiilor politice” și că mandatul de arestare ar fi fost emis abuziv.

 

În 26 mai 2016, instanţa supremă a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat că, împreună cu tatăl său, omul de afaceri Dan Adamescu, a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

 

Anterior, în 19 mai, Curtea de Apel Bucureşti dispusese emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Alexander Adamescu, la solicitarea procurorilor DNA.

 

În ordonanţa procurorilor se arată că „în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan”.

 

Dosarul în care procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu s-a constituit în urma disjungerii din dosarul în care au fost trimişi în judecată Dan Adamescu, judecătorii Ion Stanciu, Elena Rovenţa, Mircea Moldovan şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi mai mulţi practicieni în insolvenţă, pentru fapte de corupţie legate de intervenţii în cauze de insolvenţă.

 

În 27 mai 2016, omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că a plătit doi dintre cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine decizii favorabile firmelor sale.

 

Dan Adamescu a murit pe 24 ianuarie 2017.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ