ATENTATE ÎN BELGIA! Explozii pe aeroportul din Bruxelles şi la metrou: 32 de morţi şi 200 răniţi

| 22 mar, 09:46

Două explozii puternice s-au produs, marţi dimineaţa, pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Aeroportul a fost evacuare. Mai multe explozii au avut loc si la metroul din Bruxelles.

UPDATE 20.41 Cancelarul federal german Angela Merkel s-a declarat îngrozită de atentatele de marți de la Bruxelles, însă hotărâtă să învingă terorismul, informează AFP.

'Oroarea este la fel de nemărginită ca și hotărârea de a învinge terorismul' după aceste atentate, a declarat Merkel la Berlin, în fața presei.

'Asasinii de la Bruxelles sunt teroriști care nu au nicio considerație pentru regulile umanității', a mai spus cancelarul federal, potrivit căreia autorii acestor atentate sunt 'dușmani ai tuturor valorilor umanității'.

Cei 28 de șefi de stat și de guvern din UE au denunțat într-un comunicat comun un atac 'împotriva societății deschise și democratice' a Europei. Atentatele care au lovit marți Bruxellesul au vizat, dincolo de Belgia, valorile democratice ale Europei, capitala belgiană, unde se află sediile UE și NATO, fiind simbolul acestor valori, au subliniat numeroși lideri europeni.


UPDATE 19.51 Aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, lovit marți dimineața de un atentat terorist, va rămâne închis cel puțin în ziua de miercuri, a anunțat directorul general al societății Brussels Airport, Arnaud Feist, informează AFP.

Cel puțin 14 persoane au decedat marți în urma a două deflagrații produse în terminalul de plecări al aeroportului Zaventem. "Aeroportul va rămâne închis până miercuri inclusiv", se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al societății Brussels Airport în care este citat directorul general Arnaud Feist. "Majoritatea activităților aeroportului sunt oprite. Încercăm să repornim anumite activități în cel mai scurt timp posibil însă cu siguranță va fi nevoie de cel puțin o zi", a adăugat Feist.

Aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, unde lucrează 20.000 de persoane, este unul din cel mai mare angajator din Belgia.

Arnaud Feist a mai spus că este prea devreme să evalueze pagubele provocate terminalului de exploziile de marți. "Deocamdată nu avem acces în zonă deoarece Parchetul efectuează ancheta. Vom vedea mâine dacă vom putea repara rapid ceea ce a fost distrus și să redemarăm un număr minim de operațiuni', a subliniat directorul general al societății care operează Aeroportul internațional din Bruxelles. "Teroriștii s-au aruncat în aer în zona de "check in" a terminalului, care este o zonă unde oricine poate intra și în care nu sunt controale de securitate. La fel ca și în majoritatea aeroporturilor din Europa aceste zone sunt unele în care accesul este liber", a subliniat Feist.

Aproximativ 23,5 milioane de pasageri tranzitează anual prin Aeroportul internațional din Bruxelles.

UPDATE 19.48 Regele belgienilor, Philippe, se va adresa populației printr-un discurs transmis de posturile naționale, începând de la ora locală 19.00 (18.00 GMT), a anunțat Palatul regal, printr-un comunicat. În istoria recentă a țării, singurul suveran care s-a mai adresat belgienilor, cu excepția tradiționalelor discursuri de 21 iulie și de Anul Nou, a fost Albert al II-lea, când, în martie 2013, și-a anunțat abdicarea.

UPDATE 19.45 Politia a emis un mandat de cautare ce vizeaza un barbat suspectat de implicare in atacurile cu bomba comise marti pe aeroportul din Bruxelles, in urma carora cel putin 10 persoane si-au pierdut viata, anunta Reuters.


Facand apel la martori pentru oferirea de informatii, politia a difuzat fotografia unui barbat, imbracat intr-o camasa si geaca albe si purtand o palarie de culoare inchisa, ce impinge un carucior pentru bagaje prin aeroport.

View image on Twitter

UPDATE 19.18 Trei bombe au fost introduse marți dimineața în aeroportul internațional din Bruxelles de către atentatori, însă una dintre ele nu a explodat, a declarat guvernatorul provinciei Brabantul Flamand, Lodewijk De Witte, transmite AFP.

O echipă de deminare a procedat la începutul după-amiezii la neutralizarea, prin explozie controlată, a unui obiect suspect găsit în terminalul de plecări, unde cel puțin 14 oameni au fost uciși în cele două deflagrații produse în cursul dimineții.

'Aceasta pentru că în clădire au fost introduse trei bombe, dintre care una nu a explodat, cea de-a treia', a explicat Lodewijk De Witte, într-o declarație de presă pe aeroport, preluată de posturile de televiziune.

Potrivit celui mai recent bilanț provizoriu anunțat de Centrul național de criză, atentatele de marți de pe aeroportul internațional și din stația de metrou Maelbeek au provocat peste 30 de morți și 230 de răniți.

Regele belgienilor, Philippe, se va adresa populației printr-un discurs transmis de posturile naționale, începând de la ora locală 19.00 (18.00 GMT), a anunțat Palatul regal, printr-un comunicat.

În istoria recentă a țării, singurul suveran care s-a mai adresat belgienilor, cu excepția tradiționalelor discursuri de 21 iulie și de Anul Nou, a fost Albert al II-lea, când, în martie 2013, și-a anunțat abdicarea.

În ce privește bombele utilizate de teroriști pe aeroport, acestea au conținut cuie, a declarat pentru postul VTM managerul spitalului universitar Gasthuisberg din Louvain, Marc Decramer. Majoritatea răniților internați în acest spital prezentau fracturi, arsuri și tăieturi grave cauzate de obiecte metalice. La spitalul Gasthuisberg sunt îngrijiți în prezent 13 răniți, dintre care cinci aflați în stare gravă.

 

UPDATE 18.56 Associated Press a făcut publice imagini filmate imediat după atacurile teroriste din Bruxelles.

Imaginile arată efectul imediat al exploziilor, familii speriate strângându-se în braţe, în aeroportul din Bruxelles, printre dărâmături şi moloz, dar şi imagini cu vastele operaţiuni de salvare care s-au declanşat imediat după atentatele teroriste, scrie The Daily Beast.

 


UPDATE 18.43 Autoritatile belgiene au revizuit bilantul oficial al atentatelor produse la Bruxelles, la 32 de morti, dintre care 20 la metrou si 12 pe aeroport, relateaza presa locala.

Presa belgiana a publicat o fotografie cu trei presupusi teroristi care ar fi comis atentatele de pe aeroport. In poza se vede un barbat cu haina alba si palarie, care ar fi inca in viata si care este cautat de autoritati. Ceilalti doi barbati ar fi fost kamikaze si au murit in momentul atentatelor.

Intre timp, interdictia de deplasare a populatiei in capitala a fost ridicata. Autoritatile belgiene au decretat trei zile de doliu national, dupa atacuri, iar regele se va adresa natiunii in cursul serii de marti.


UPDATE 18.34 Tragedia de la Bruxelles a emoţionat-o până la lacrimi pe şefa diplomaţiei europene. Aflată într-o vizită oficială în Iordania, Federica Mogherini a izbucnit în plâns şi a fost nevoită să-şi întrerupă conferinţa de presă.

- O să mă opresc aici, sper că veţi înţelege...Este o zi grea...

- Vă mulţumim foarte mult pentru cuvintele frumoase, pentru mesajul de susţinere transmis Iordaniei. Suntem alături de dumneavoastră, de prietenii noştri din Europa, de toate ţările care-şi doresc pacea şi...

- Îmi pare rău...


UPDATE 17.19 Belgia a anunţat trei zile de doliu naţional în urma atentatelor produse marţi pe aeroportul internaţional şi într-o staţie de metrou din capitala ţării, Bruxelles, şi soldate cu cel puţin 34 de morţi, conform celui mai recent bilanţ provizoriu, transmit DPA şi AFP


Atentate la Bruxelles: Trei zile de doliu naţional în Belgia

Anunţul privind decretarea zilelor de doliu a fost făcut de ministrul de interne, Jan Jambon, citat de radio-televiziunea publică RTBF.

'Este un doliu excepţional, toate drapelele naţionale vor fi aşadar în bernă pe toate clădirile oficiale din ţară', a precizat pentru AFP Frédéric Cauderlier, purtătorul de cuvânt al premierului belgian Charles Michel.

La rândul său, primarul Bruxelles-ului, Yvan Mayeur, a indicat, într-o conferinţă de presă, că printre răniţii în atentatul din staţia de metrou Maelbeek se află persoane de mai 'multe naţionalităţi', iar identificarea victimelor va dura mai mult din cauza situaţiei 'haotice'.

 

UPDATE 16.45 Un semn ca reteaua lui Salah Abdselam, organizatorul logistic al atacurilor din Paris de anul trecut, ce a fost arestat vineri, inca functioneaza? Sau - tinand cont ca avem inca prea putine date despre atacurile de marti dimineata - nici o ipoteza din cele de mai sus? se intreaba jurnalistul Jason Burke de la The Guardian.

Exploziile din Bruxelles subliniaza cateva lucruri de baza, importante, daca - asa cum se pare-au fost rezultatul unui atac terorist. Primul este, in mod clar, amenintarea militantilor islamisti din Europa nu dispare cand o singura persoana este arestata, oricat de mult ar fi fost cautata aceasta.

“Marea lovitura” de vineri, asa cum au numit-o oficiali importanti, acum pare mult mai putin importanta. Al doilea este ca atat teroristii cat si cei ce incearca sa-i opreasca vor sa preia initiativa. Acest demers are conotatii de ordin practic si psihologic. Pentru agentiile anti-tero, tinta este sa obtina informatii destul de rapid pentru a desfasura raiduri si a ridica suspectii inainte ca teroristii sa-si dea seama cine a fost retinut sau cine a “ciripit”, cu atat mai putin sa planuiasca un nou atac. Pentru teroristi, scopul este sa arate ca inca pot sa terorizeze, sa mobilizeze si sa polarizeze cu violenta lor.

Nu este vorba atat despre razbunare, cat despre simpla demonstrare ca ei continua sa aiba capabilitati. Pot fi la pamant -vor a spune - dar nu sunt scosi din peisaj. Ministrul de externe belgian, Didier Reynders, a spus sambata ca Abdeslam a spus anchetatorilor ca planuia unui nou atac in capitala. “El era gata sa reporneasca ceva in Bruxelles, si ar putea sa fie real pentru ca am gasit o gramada de arme, arme grele, in primele cercetari si am gasit o noua retea creata in jurul lui in Bruxelles”, a declarat Reynders. Aceasta retea ar fi putut fi facuta capabila sa actioneze inainte ca serviciile de securitate sa-l prinda pe Abdeslam.

Este posibil ca ea sa includa si alti doi, suspectati ca au jucat roluri majore in atacurile din Paris, si care sunt cautati si acum.

Unul dintre ei, Mohamed Abrini, 31 de ani, de origini marocane, este prieten din copilarie cu Abdeslam, familiile lor erau vecine in cartierul Molenbeek din Bruxelles, de unde proveneau mai multi dintre atacatorii din noiembrie. Politia il vaneaza si pe cel cunoscut drept Soufiane Kayal. In septembrie, el a trecut granita austro-ungara cu Abdeslam si Mohamed Belkaid, un algerian de 35 de ani ce a fost impuscat mortal in timpul unui raid al politiei in Bruxelles. Dar reteaua include multi alti membri. Este clar, dupa perioada de timp petrecuta de Abdeslam ca fugitiv, ca a fost ajutat de zeci, daca nu de sute de persoane. Aceasta este realitatea extremismului islamist contemporan din Europa.

Nu este vorba despre asa-zisi lupi singuratici, ci de un mic - semnificativ - numar de persoane, adanc inradacinate in comunitati sau cartiere. Acesti oameni fie impartasesc viziunile extremiste ale atacatorilor, fie - cel putin - sunt sunt dispusi sa-i sprijine din prietenie sau datorita legaturilor de rudenie. Unii merg insa la politie. Un “pont” din cadrul comunitatii se pare ca a dus fortele de securitate la Abdeslam saptamana trecuta. Altii insa nu fac asta.

O problema pentru serviciile de securitate este ca indivizi care doar au sprijinit militantii fara sa actioneze violent ei insisi pot usor si rapid sa devina atacatori cu bomba sau arme de foc in anumite circumstante, precum arestarea unui membru cheie sau ordine din partea unui inalt comandant, poate chiar din afara tarii. In ultimele decenii, aproape toate atentatele din Europa au implicat persoane din acele locuri, atacand tinte locale cu arme si materiale obtinute la nivel local. Daca exploziile de marti dimineata din Bruxelles sunt atacuri teroriste, este probabil ca asa sa intamplat si aici, mai scrie The Guardian.

UPDATE 16.13 Camerele de supraveghere ale aeroportului Zaventem au surprins imagini cu suspecţii de terorism. Cei doi se pare că ascund declanşatoare ale unur centuri explozive.

Autorităţile belgiene îl caută pe unul dintre presupuşii terorişti implicaţi în atentatele de pe aeroportul din Bruxelles şi care ar fi supravieţuit, scrie HLN.

Presa belgiană a publicat o fotografie cu trei presupuşi terorişti care ar fi comis atentatele de pe aeroport.

În poză se vede un bărbat cu haină albă şi pălărie, care ar fi încă în viaţă

Ceilalţi doi bărbaţi ar fi fost kamikaze şi au murit în momentul atentatelor.

Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor, citată de Russia Today.

Anterior, susţinătorii Statului Islamic au salutat, pe reţelele de socializare, actele teroriste. “Statul vă va obliga să vă reevaluaţi calea de o mie de ori înainte să aveţi curajul de a ucide din nou musulmani şi să ştiţi că musulmanii au acum un stat care să îi apere”, a scris un susţinător al grupării pe Twitter.

 

UPDATE 15.49 Acţiunile din întreaga lume au scăzut marţi în timp ce investitorii s-au îndreptat spre valorile de refugiu reprezentate de aur şi obligaţiuni guvernamentale, după ce o serie de atentate la Bruxelles au declanşat alerte de securitate în întreaga Europă, informează Agerpres.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat în cazul acţiunilor companiilor din sectorul turismului, inclusiv companii aeriene şi hoteluri, care au tras în jos indicii generali însă în jurul prânzului acţiunile au recuperat o parte din pierderi iar cotaţiile obligaţiunilor guvernamentale şi aurului au mai revenit de la vârfurile înregistrate în cursul dimineţii.

Cotaţiile futures la bursele americane semnalează o scădere de aproape un procent la deschiderea tranzacţiilor pe Bursa de pe Wall Street.

"Totul are legătură cu evenimentele de la Bruxelles, însă reacţia este una limitată ceea ce arată că după toate atentatele teroriste cu care ne-am confruntat pieţele au învăţat să trăiască cu acest gen de situaţii", a declarat analistul Rabobank, Emile Cardon.

Exploziile din Bruxelles vor reduce cu 10-20% fluxul de turiști români în Europa în următoarele două săptămâni


UPDATE 15.39 Șefii armatei SUA și oficiali ai Departamentului american al Justiției au fost informați în legătură cu atacurile de la Bruxelles, iar Biroul Federal de Investigații (FBI) a început să-și coordoneze eforturile cu autoritățile belgiene și cu alte agenții americane ca urmare a atacurilor, au indicat marți oficiali americani, citați de agenția Reuters.

Ministrul american al Apărării, Ashton Carter, și generalul Joseph Dunford, șeful Statului major interarme, au fost informați despre atentatele de la Bruxelles. Ei urmează să fie audiați de o comisie a Congresului SUA în cursul zilei de marți în legătură cu bugetul Pentagonului, potrivit unui oficial.

Loretta Lynch, ministrul american al justiției, a fost și ea informată despre evenimentele de la Bruxelles, potrivit unui oficial din Departamentul Justiției, care a precizat că Departamentul și FBI-ul își coordonează, de asemenea, eforturile în cadrul guvernului american și cu autoritățile belgiene.

 

UPDATE 15.37 După exploziile întregistrate astăzi la aeroportul şi metroul din Bruxelles, nivelul alertei de securitate a fost ridicat în mai multe capitale ale lumii. Autorităţile belgine au au decis instaurarea nivelului de alertă gradul 4 - maxim, ca urmare a evenimentelor de tip terorist, potrivit Mediafax.

Lista cu locurile vizate de islamişti, potrivit  Anonymous:

- Evenimentele de la Paris

- Wrestling Survivor Series, Atlanta
- Concert al trupei Five Finger Death Punch, Milano
- University Pastoral Day, Liban
- One Day One Juz, Indonezia
- Evenimentele Bisericii Catolice, "Hristos, Regele universului"

"Vrem ca întreaga lume să fie în siguranţă sau măcar acele persoane care au în plan să meargă în locurile indicate de noi. De asemenea, vrem ca gruparea teroristă Daesh (nr. denumirea arabă pentru Statul Islamic pe care jihadiştii o detestă) să afle că oamenii ştiu ce atacuri urmează şi să le anuleze, ceea ce îi va dezorienta pentru o perioadă", a transmis Anonymous, potrivit ibtimes.co.uk

UPDATE 15.36 Una din cele două explozia din această dimineaţă de pe aeroportul Zaventem din Bruxelles a fost surpinsă de camere de supraveghere montate în aeroport. 

UPDATE 15.23 Premierul francez a reacționat ferm după exploziile de la Bruxelles, susținând că "Europa e în stare de război", scrie Le Monde.

“Suntem în război, ne confruntăm cu acte de razboi de luni de zile în Europa. Și in fața acestui război, este nevoie de mobilizare în orice moment”, a declarat Manuel Valls, după reuniunea de urgență de la Palatul Elysee, la care s-a convenit asupra luptei antiteroriste la nivel european.

La rândul său, președintele francez Francois Hollande a menționat, într-un comunicat, că, 'prin intermediul atentatelor de la Bruxelles, întreaga Europă este lovită'. Europa trebuie să ia 'măsuri indispensabile în fața gravității amenințării', a adăugat șeful statului francez.

 

Explozii la Bruxelles. Premier: ”Suntem în stare de război!” 482

 

 

UPDATE 15.14 Atentatele teroriste care au avut loc în Belgia l-au găsit în Bruxelles şi pe Ruben, un tânăr din judeţul Timiş, stabilit de mai mulţi ani în Bruxelles. Student la Contabilitate, Ruben a trecut în dimineaţa atentatelor, în drum spre şcoală, prin două staţii de metrou în care ulterior s-au produs explozii. Timp de cinci ani, Ruben şi familia lui au locuit în Molenbeek, cartierul în care a fost prins şi Salah Abdelsam, scrie Adevarul.

Ruben P. este stabilit împreună cu părinţii şi fraţii lui în Bruxelles de aproximativ opt ani. Marţi, în dimineaţa atentatelor din Bruxelles, în drum spre şcoală Ruben a trecut prin două staţii de metrou în care ulterior au avut loc explozii. Tânărul a aflat abia după ce a ajuns la şcoală de exploziile care au avut loc în aeroport şi în staţiile de metrou. Tatăl lui Ruben, Nicolae P., a declarat că în urma atentatelor din Bruxelles, părinţii au fost anunţaţi să meargă să îi ia pe copii de la şcoală pentru că altfel nu vor fi lăsaţi să plece acasă. „Noi stăm la 10 km de Bruxelles. Am vorbit cu copiii şi trebuie să merg după ei pentru că nu îi lasă să plece de la şcoală dacă nu vin părinţii să îi ia”, a declarat Nicolae P. pentru „Adevărul”.

Până acum trei ani, timp de cinci ani, familia P. a locuit în Molenbeek, cartierul general al musulmanilor din Bruxelles, în care a fost capturat şi Salah Abdelsam, jihadistul implicat în atentatele din Paris.  Nicolae P. a povestit că familia sa nu a avut probleme cu musulmanii din Molenbeek. „Noi nu aveam treabă. Noi eram străini, ei  erau străini. Eram prieteni, în sensul că ne salutam. Belgieni originali nu prea mai vedeai. Majoritatea erau marocani”, a declarat Nicolae P.

Mai mult, pe adevarul.ro.

UPDATE 15.13 Campusul Universităţii din Bruxelles (VUB) este în alertă, din cauza unei ameninţări iminente cu bombă, a scris pe Twitter un student, potrivit căruia autorităţile le-au cerut tuturor să intre în clădiri, relatează Reuters.

“Consiliul de securitate le cere ferm tuturor celor aflaţi în campusul Etterbeek să intre imediat înăuntru şi să rămână acolo”, a anunţat VUB pe Twitter.

“Poliţia tocmai mi-a ordonat să rămân înăuntru din cauza unel alerte iminente cu bombă în apropiere de campusul VUB”, a scris tot pe reţeaua de socializare Toon Vanagt, aflat în campusul de la sud-est de Bruxelles.

UPDATE 15.12 O vestă cu explozibil nedetonată, despre care se crede că a aparţinut unui al treilea terorist, a fost descoperită pe aeroport.

UPDATE 15.01 O imagine cu un copil sirian face furori pe Internet după exploziile de la Bruxelles, soldate cu zeci de morți și răniți.


Băiatul se afla într-o localitate din Grecia și protesta alături de alți refugiați față de închiderea graniței cu Macedonia. După exploziile de marți dimineață din Belgia, copilul a luat o pancartă și a scris pe ea ”Îmi pare rău pentru Bruxelles”.

Băiatul este rănit și bandajat la o mână și pare foarte trist în această imagine, așa cum au comentat utilizatorii rețelelor de socializare care au văzut forografia.

 

UPDATE 14.25: Cel puţin 34 de oameni au fost ucişi în atentatele de la Bruxelles, anunţă televiziunea VRT, precizând că 20 dintre ei au murit la metrou, iar alţi 14 la aeroport. Nu există o confirmare oficială.

UPDATE 14.05: Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor, citată de Russia Today.

Anterior, susţinătorii Statului Islamic au salutat, pe reţelele de socializare actele teroriste.

“Statul vă va obliga să vă reevaluaţi calea de o mie de ori înainte să aveţi curajul de a ucide din nou musulmani şi să ştiţi că musulmanii au acum un stat care să îi apere”, a scris un susţinător al grupării pe Twitter.

Update 13:49 În clădirea aeroportului Zaventem au fost descoperite arme, marţi, după atentatele teroriste, informează Belga. Informaţia nu a fost deocamdată confirmată de surse oficiale, dar RTBF a informat că s-a găsit cel puţin o armă de tip Kalaşnikov

UPDATE 13.30: Bilanţul atentatelor de la Bruxelles a fost revizuit la 26 de morţi şi 136 de răniţi, au anunţat autorităţile belgiene.

"Ne-a fost teamă de un atac terorist şi acesta a avut loc. Ştim că sunt mulţi morţi, mulţi răniţi, mulţi dintre ei străini", a declarat premierul belgian Charles Michel într-o conferinţă de presă.

UPDATE 12.55: Cel puţin 28 de persoane au murit în atentatele de la Bruxelles, a anunţat premierul belgian într-o conferinţă de presă. Sunt peste 80 de răniţi la aeroport şi peste 50 la metrou, confrom bilanţului provizoriu.

UPDATE 12.45: Bilanţul morţilor la metrou a crescut la 15. Alte 55 de persoane au fost rănite, dintre care 10 sunt în stare critică, a precizat STIB.

UPDATE 12.43: Încă o explozie s-a produs marţi la Bruxelles, a şaptea în decurs de câteva ore, anunţă agenţia Belga, precizând că ar putea fi vorba de o explozie controlată a unui pachet suspect. Deflagraţia a avut loc în apropiere de Palatul Regal, într-un parc ce a fost evacuat.

De asemenea, mai multe explozii mai mici au avut loc în apropiere de o staţie de metrou din Bruxelles, iar presa locală a sugera că geniştii detonează orice pachet suspect găsit.

Update 12:10 Surse din serviciile de securitate au anunţat că descoperit cel puţin trei centuri cu explozibil nefolosite pe aeroportul din Bruxelles. 

Update: 12:07 Procurorii belgieni au confirmat că atacurile de pe aeroportul din Bruxelles au fost atentate sinucigaşe, relatează RTBF.

Ssurse din serviciile de securitate au anunţat că descoperit cel puţin trei centuri cu explozibil nefolosite pe aeroportul din Bruxelles,  în timp ce agenţia Belga scrie că au fost trase mai multe focuri de armă şi că mai multe persoane au strigat în arabă înainte de deflagraţii.

Update 11:52 Aeroportul din Bruxelles a fost închis 'până la noi ordine', a scris marți pe site-ul său de internet Eurocontrol, organizația europeană pentru securitatea navigației aeriene, potrivit  AFP.

Update 11:41 Trei centuri cu explozibil, nefolosite, au fost găsite pe aeroportul din Bruxelles, anunţă presa belgiană.

Update 11:36 Comisia Europeană a dat dispoziții marți, după seria de explozii de la aeroportul Zaventem și din cel puțin o stație de metrou din Bruxelles ca personalul său să rămână acasă sau să nu părăsească clădirile în care se află deja, informează Reuters și AFP.

Update 11:16 Cel puţin zece oameni au murit în explozia teroristă de la o staţie de metrou aflată în apropierea clădirilor în care funcţionează instituţiile europene

Update 10:52 Televiziunea publică belgiană a anunţat că a fost vorba despre un atac sinucigaş

Update 10:47: Una dintre exploziile de pe aeroportul din Bruxelles a fost provocată de un kamikaze

Cel puţin una dintre exploziile de pe aeroportul din Bruxelles a fost provocată de un kamikaze, anunţă postul VRT.

Update10:18 Bruxelles-ul pare paralizat: circulaţia la metrou a fost oprită, toate cursele aeriene au fost deviate pe alte trasee.

Update 10:00: Serviciile de securitate au descoperit mai multe bombe neexplodate pe aeroportul din Bruxelles, în timp ce agenţia Belga scrie că au fost trase mai multe focuri de armă şi că mai multe persoane au strigat în arabă înainte de deflagraţii.

Update 9:53: Potrivit oficialităţilor belgiene, cel puţin 11 persoane au murit şi 25 au fost rănite. Potrivit Daily Mail, ar fi vorba despre 15 morţi şi 75 de răniţi.

A început evacuarea de urgenţă. Corespondentul Sky News, Alex Rosi, aflat la locul deflagraţiilor, a declarat că se afla în aeroport în momentul exploziilor şi că a auzit "două explozii foarte, foarte puternice. "Am simţit că s-a se mişcă clădirea cu mine. Era praf şi fum", a spus corespondentul sky. "M-am îndreptat către zona în care s-au auzit exploziile şi am văzut o mulţime de oameni foarte confuzi şi şocaţi", a mai sopua Rosi.

Traficul feroviar către aeroportul Zaventem, din Bruxelles, a fost suspendat, după producerea celor două explozii, pe Aeroportul Zaventem, iar mai multe persoane au fost rănite, relatează presa belgiană.

Cauza exploziilor nu a fost stabilită încă şi nu este clar dacă este vorba de un atac terorist.



Două explozii au fost auzite marți dimineață la aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, care a fost închis, potrivit presei belgiene.

Cauza deflagrațiilor nu este clară deocamdată. Postul de televiziune britanic Sky News a anunțat că exploziile au avut loc în terminalul de plecări, în apropierea biroului companiei American Airlines.

Media belgiene au relatat că legăturile feroviare cu aeroportul Zaventem au fost suspendate.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 mar, 13:50
dan
oferta de munca
Ai aflat! In Ianuarie 2016 o editura cu renume, din Romania, a lansat pe piata mondiala un proiect 100% romanesc. Un subiect unic de film! Lucrezi pe internet de acasa si castigi bani prin contract legal de comision! Proiectul are deja un succes fenomenal la nivel mondial! Cand doresti cu cea mai mare seriozitate detalii despre acest loc de munca, part-time sau full-time, trimite INFO la: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ