Alimente ieftine, dar pline de vitamine

| 18 dec, 2013

Cartofii sunt nesanatosi atunci cand sunt prajiti in ulei. Insa, consumati simplu, ei asigura fibre, carbohidrati buni, potasiu si multe vitamine.

Nu este scump sa mananci sanatos, atat vreme cat te limitezi la alimentele de sezon. A manca sanatos nu inseamna sa cumperi ingrediente care mai de care mai indepartate de tara ta, ci sa incerci sa folosesti legume/cereale/nuci simple, pe care le gasesti la noi si sa le gatesti intr-un mod cat mai simplu, potrivit eva.ro.

Bineinteles ca poti sa completezi meniul cu diverse alimente sanatoase care sunt aduse din alte tari, insa acestea nu te vor stoarce de bani daca nu cumperi si felurite mezeluri/carnuri/branzeturi/dulciuri/produse gata preparate. Important este sa te limitezi la produse simple si vei constata ca nu vei cheltui atat de multi bani precum ai crede ca sa mananci sanatos.

Cumpara legume de sezon, verdeturi, fructe de sezon, cereale integrale, leguminoase, nuci/seminte crude, iaurt, oua si mai putina carne, branzeturi, dulciuri si alte produse procesate din supermarket. In plus, daca gatesti acasa preparate simple vei cheltui mai putini bani si vei stii ca mananci ceva sanatos.

Iata cateva dintre alimentele ieftine, dar cu o multitudine de nutrienti:

1. Fasolea boabe

Boabele de fasole sunt bogate in fibre, ajutand la digestie si mentinand o stare de satietate pe o perioada lunga de timp. De asemenea, au un efect benefic si pentru inima, reducand nivelul trigliceridelor. Contin si proteine, iar atunci cand sunt consumate alaturi de cereale integrale se transforma in proteine complete. Asadar pot sa substituie cu succes carnea si sunt mai ieftine decat multe tipuri de mezeluri.

Consuma-le in salate, in ciorbe, chiftele, pateuri vegetale sau in lipie, amestecate cu alte ingrediente.

2. Cartofii

Devin nesanatosi atunci cand sunt prajiti in ulei, insa daca sunt consumati intr-un mod simplu pot sa se transforme intr-un aliment benefic pentru organism. Nu-i asocia cu branzeturi grase, smantana si unt, ci consuma-i cu ulei de masline si verdeturi. Sunt ieftini, dar contin multe fibre, carbohidrati complexi, vitamine din complexul B si vitamina C. In plus, trebuie sa stii ca au mai mult potasiu decat bananele.

3. Ouale

Este important sa le alegi pe cele de tara pe cat posibil si sa stii ca sunt proaspete. Un ou contine 6 grame de proteine pe care organismul le va asimila cu usurinta. In plus, trebuie sa stii ca galbenusul este foarte htanitor pentru creier, deoarece contine colina necesara pentru transmiterea impulsurilor nervoase si pentru sanatatea ochilor.

4. Varza alba si rosie

O gasesti peste tot, nu costa mult si are un continut bogat in vitamina C, fibre si potasiu. De asemenea, este recunoscuta pentru proprietatile sale anticancerigene. Cumpara saptamanal cate o varza pe care sa o ai la indemana pentru salata, dar si pentru a face ciorbe si tocanite simple din ea.

5. Fulgii de ovaz

Reduc colesterolul avand un rol esential pentru sanatatea inimii. In plus, se prepara foarte rapid, nu costa mult si sunt perfecti pentru micul dejun. Fulgii de ovaz au un continut bogat de magneziu, fosfor, mangan si fibre care te ajuta la digestie.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ