Alin Petrache vrea în locul lui Morariu. Candidează pentru funcţia de preşedinte al COSR

| 23 apr, 2014

Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, şi-a depus dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

"De cinci ani conduc Federaţia Română de Rugby, aici am reuşit să arăt modelul de management sportiv în care cred, acesta fiind locul în care am demonstrat cu fapte şi cu rezultate, lucrurile bune pe care le pot face pentru sportul românesc. Sunt tânăr, am energia, dar şi pregătirea şi experienţa necesare pentru a conduce COSR. Eu nu vin într-un loc în care trebuie să învăţ meseria de la zero. Vin cu un proiect realizabil din primul minut, care continuă lucrurile bune făcute până acum. Ştiu că putem relansa sportul românesc dacă muncim cu energie şi mai ales cu inteligenţă', a declarat Alin Petrache.

Fostul căpitan al echipei naţionale de rugby a mai explicat că atât în trecut, în cariera de sportiv, cât şi în cea de manager sportiv, dar şi în viitor, va miza pe munca în echipă.

Dacă va fi ales preşedinte al COSR, Petrache va renunţa la calitatea de deputat.

'Am practicat un sport de echipă şi am învăţat să lucrez în echipă. Doar aşa am reuşit să adun laolaltă sportivi, antrenori şi specialişti, decidenţi ai administraţiei publice centrale şi locale, parteneri internaţionali, sponsori şi oameni obişnuiţi. Deşi sunt deputat ales în Parlamentul României, în cazul în care voi primi încrederea pentru a conduce COSR îmi voi prezenta demisia din poziţia de deputat. Nu înainte de a depune spre dezbatere Legea Sportului, un proiect esenţial pentru dezvoltarea sportului de masă şi a sportului de performanţă. Sunt convins că echipa pe care o las la FRR poate duce mai departe proiectele începute împreună', a mai spus Petrache.

După cum se ştie, Octavian Morariu şi-a dat demisia, la mijlocul lui aprilie, din funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ