Alina Gorghiu: Victor Ponta nu a respectat termenul de prezentare a bugetului

| 23 dec, 2014

Alina Gorghiu, proaspătul președinte al PNL, a acuzat PSD de "ipocrizie și demagogie", ca replică la afirmaţiile social-democraților că opoziția întârzie aplicarea legii bugetului de stat pe anul 2015 prin contestarea ei la Curtea Constituţională.

Alina Gorghiu: 'Am văzut că și ministrul sănătății s-a văitat astăzi extrem de tare pe subiectul acesta. PSD s-a obișnuit să fie ipocrit și demagog și eu refuz să intru în jocul ăsta pe care îl impune PSD. Refuz să accept că se scrie un clișeu într-un comunicat de presă și că se face o acuzație gratuită, când tu știi, ca premier, prin plecările tale în Dubai, n-ai respectat un termen de 15 noiembrie în care erai obligat să aduci un buget, să-l dezbați în Parlament — asta după ce cu 30 de zile înainte ar fi trebuit să-l dezbați, să-l pui în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe, să-l dezbați în Guvern', a declarat Gorghiu.

Citeşte şi: Gabriela Firea și Nicolae Bănicioiu solicită PNL să-și retragă de la CCR contestația privind bugetul

Ea a spus că principalul partid de opoziție nu-și permite să gireze un buget care ar putea fi neconstituțional, menționând, în acest context, că PSD a promovat mai multe legi neconstituționale.

'Am experiența atâtor legi neconstituționale pe care PSD, în frunte cu Victor Ponta, le-au elaborat, le-au trecut cu forța prin Parlament sau au dat ordonanțe neconstituționale, încât nu-mi permit riscul ca principal partid de opoziție care veghează la interesul public, să am un buget neconstituțional. Eu nu cred că sperie pe nimeni un control de constituționalitate; avem termen la Curte (Constituțională, n.r.) fixat pe 29 decembrie', a precizat Alina Gorghiu.

Liderul liberal, alături de alți membri ai conducerii partidului, s-a aflat miercuri la Deva, unde s-a întâlnit cu conducerea filialei județene a PNL Hunedoara.

Citeşte şi: Victor Ponta avertizează: Contestarea bugetului va amâna mărirea pensiilor şi salariilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat marți că instituțiile de stat și firmele așteaptă bugetul pe 2015, iar liberalii le transmit autorităților locale din România, instituțiilor publice și companiilor să mai aștepte, "pentru că PNL vrea să se joace iresponsabil și profund neprofesionist de-a opoziția".

"Tocmai pentru că românii nu sunt naivi, eu îi transmit doamnei Gorghiu că acțiunea PNL nu face decât să amâne intrarea în vigoare a bugetului și, implicit, să creeze nesiguranță pentru instituțiile publice și mediul de business din România la început de an 2015", se arăta într-un comunicat de presă remis de Firea.

Grupurile parlamentare ale PNL și PDL au sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legii privind bugetul de stat pe anul 2015, adoptată în Parlament duminică, a declarat luni deputatul Eugen Nicolăescu, vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților.

loading...

Ştirile orei

DAILYBUSINESS.RO

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 dec, 2014
antiprosti
nemernicii !
Sa-ti fie rusine dle Iohannis ! Sunt unul dintre cei care te-au votat, cu sufletul chiar, fara sa fi fost un admirator al dumitale. Motivatia, aceeasi cu a cel putin alte 3 mil votanti, a fost aceea ca trebuie oprita puterea desantata a impostorului Ponta si am crezut ca dumneata esti o varianta de imbunatatire a starii in care se afla Romania. Dar dumneata in loc sa pui in aplicare ce ai promis, “respectarea legii” si “Stop si de la capat”, ti-ai inghitit promisiunile si mergi pe calea batatorita in Romania, aceea de a ignora tot ce promiti si a-ti vedea de interesele personale acum cand stai in Palat. Consilierii dumitale ar fi trebuit sa te atentioneze ca tratand cu un prim-ministru illegal in functie, devii si dumneata ilegitim. Sau poate ca noul consilier pentru probleme constitutionale are aceleasi cunostinte in materie ca Ponta si al lui consilier Tontalicea sau asa ceva. Nu stim cu ce se ocupa, ce meserie are consilierul dumitale pe constitutionalitate, dar sigur ca e diletant atata timp cat nu a sesizat starea de neligitimitate a primirii impostorului Ponta la Presedintie. Nu e cazul unei noi minciuni cu relatii inter-institutionale caci nu e asa. Renuntam sa mai explicam cum e cu prim-ministrul care si-a pierdut majoritatea, dar poate, asa maimutareste, te uiti si dumneata la ce se intampla in intreaga lume, unde nu exista nici o exceptie in materie, prim-ministrul cu majoritatea pierduta isi depune mandatul. Poate cunostintele dumitale din Germania ar putea sa-ti explice mai bine, chiar si despre speta plagiat in cazul unui demnitara si poate ar fi bine sa-I intrebi. Dar, dle Iohannis, cea mai urata fapta pe care ai facut-o fata de noi cei care te-am votat este faptul ca esti in aceeasi stare de coabitare/colaborare sau alt bla bla, pe romaneste insemnad doar cardasie ordinara, cu impostorul, nepriceputul, incompetentul, mincinosul patologic, plagiatorul, fraudorul de alegeri (Referendumul din 2012, ultimile alegeri din decembrie), papitzoiul Vict

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ