Amendă de 1.000 de lei pentru bărbatul care a anunțat la 112 că a văzut un avion căzând

| 14 iul, 12:40

Ieșeanul care a sunat, joi seara, la serviciul de urgențe 112 pentru a anunța că a văzut un avion care se prăbușea a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce mai multe echipaje ISU și SMURD s-au deplasat în teren și au efectuat cercetări timp de circa trei ore pe o suprafață de zeci de kilometri pătrați.

Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul respectiv are 60 de ani, este din localitatea Măcărești, el fiind amendat cu 1.000 de lei pentru alertă falsă.

La nivelul județului Iași a fost activat, joi seara, planul roșu de intervenție în urma unui apel primit, în jurul orei 22,45, la serviciul 112, de la un cetățean care a semnalat că a văzut "un avion la joasă înălțime, cu zgomot și lumini".

La scurt timp după primirea apelului, 12 echipaje ISU cu 53 de persoane au plecat în teren pentru a verifica informația primită și a interveni în ajutorul unor eventuale victime.

Alte șase autoutilitare SMURD, plus mașina de medic șef au plecat spre zona indicată de apelant. Două autospeciale de transport victime multiple și personal din Unitățile de Primire Urgențe au stat în așteptare. Lor li s-au adăugat zeci de efective de polițiști din cadrul IPJ și Poliției de Frontieră.

Reprezentanții Aeroportului Iași, cei ai ROMATSA și cei ai autorităților de peste Prut au transmis reprezentanților ISU Iași că nu au nicio informație privind dispariția unei aeronave de pe radare.

La circa trei ore de la primirea apelului prin Sistemul Unic de Urgență 112 și de la declanșarea codului roșu de intervenție, reprezentanții ISU și ai celorlalte forțe de intervenție au decis își retragă echipajele în dispozitiv.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ