Ana Birchall: Spania este un partener strategic al României

| 21 mai, 16:11

Președintele Comisiei pentru afaceri europene, deputatul Ana Birchall, a avut joi la Palatul Parlamentului o întrevedere cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernandez Bachiller, în cadrul căreia parlamentarul român a evocat relațiile excelente dintre cele două țări, exprimându-și "recunoștința pentru nivelul ridicat al raporturilor bilaterale și pentru abordarea pozitivă a Spaniei privind consolidarea acestora".

De asemenea, ea a exprimat aprecierea statului român pentru sprijinul manifestat de Spania în privința aderării României la Spațiul Schengen.

"Considerăm că o reiterare a acestui sprijin ar fi de bun augur în contextul actual, ținând cont de parteneriatul strategic dintre statele noastre și de faptul că România îndeplinește criteriile Schengen încă din 2010", a declarat Ana Birchall, potrivit unui comunicat.

Birchall a accentuat momentul favorabil pentru îmbunătățirea relațiilor dintre cele două state prin "ridicarea statutului relațiilor bilaterale la nivel de parteneriat strategic" și necesitatea continuării eforturilor în domeniile diplomației economice și diplomației parlamentare.

Aceasta a mai adus în discuție necesitatea impulsionării schimburilor economice, printr-o "intensificare a relațiilor comerciale în domenii de interes comun, unde putem atinge adevăratul potențial de dezvoltare a relației speciale în anii următori", exprimând interesul României pentru realizarea de noi și importante investiții spaniole în România, mai ales în infrastructură, domeniu în care firmele iberice au o mare experiență.

Comunitatea română din Spania are un rol important în dezvoltarea relațiilor bilaterale, a mai precizat Birchall, arătând că "Spania constituie un model pozitiv de integrare a comunităților de români din străinătate", putând servi "drept exemplu pentru procesul de integrare a românilor din alte state europene".

Ambasadorul spaniol a reafirmat sprijinul pe care țara sa îl acordă aderării României la Spațiul Schengen.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ