ANSVSA: 1.500 de kg de carne de pui provenită din Polonia depistată cu Salmonella; nu a fost comercializată nicio cantitate

| 11 mai, 13:18

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a notificat prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje depistarea bacteriei Salmonella în probele prelevate dintr-un produs din carne de pasăre provenit din Polonia, însă nicio cantitate din cele 1.500 de kilograme de piept de pui și frigărui nu a ajuns la comercializare, a anunțat, miercuri, ANSVSA.

"În cadrul programului de autocontrol, un operator autorizat pentru procesare carne de pui a prelevat probe dintr-un sortiment de produse din carne de pui (frigărui de pui crud congelat) și le-a trimis pentru a fi analizate de laboratorul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din cadrul DSVSA Bihor. Materia primă (piept de pui congelat) folosită pentru obținerea acestui preparat era de 1.500 de kg, din care 1.100 de kg au fost utilizate pentru obținerea frigăruilor, restul de 400 de kg fiind depozitate în cadrul unității", se arată înr-un comunicat remis presei.

Determinările de laborator au pus în evidență prezența Salmonella spp. în probele analizate și, conform procedurilor, tulpinile izolate au fost trimise către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară pentru tipizare. Laboratorul Național de Referință a izolat tulpina Salmonella Typhimurium, un serotip patogen. În urma emiterii buletinelor de analiză, produsul finit și materia primă au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Potrivit ANSVSA, nicio cantitate din lotul respectiv (piept de pui și frigărui) în care s-a depistat prezența Salmonella Typhimurium nu a fost comercializată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ