Antonia şi Alex Velea, prima apariţie împreună după anunţul sarcinii

| 08 aug, 2014

Antonia şi Alex Velea nu se mai ascund de ochii lumii. Cei doi au apărut împreună la un concert pe care Antonia l-a susţinut într-un club de la malul mării.

După ce au anunţat că vor avea un copil împreună, cei doi au decis să nu se mai ferească de presă şi să se afişeze împreună. Paparazii Wow Biz.ro i-au surprins pe cei doi iubiţi împreună la concertul care a avut loc aseară.

Vor avea împreună un copil

Antonia mai are o fetiţă, Maya, în vârstă 4 ani, din căsnicia cu Vincenzo Castellano, de care nu a divorţat încă. Luna trecută, ea a anunţat pe Facebook ca va avea un copil cu Alex Velea.

"Trăiesc o perioadă frumoasă în viaţa mea pe care îmi doresc să o împărtăşesc cu voi, fanii mei, cei care m-aţi susţinut necondiţionat până acum Vă mulţumesc pentru tot! Am o veste care îmi bucură sufletul şi care mă face să simt multă iubire după o perioadă foarte dureroasă şi dificilă din viaţa mea.

Sunt însărcinată, iar anul acesta, Alex şi cu mine vom deveni părinţi. Sunt foarte fericită şi îmi doresc să simtiti cu toţii cel puţin tot atâta fericire!

Acest lucru nu schimbă cu nimic iubirea mea pentru Maya, este fetiţa mea pentru care voi face orice să o am lânga mine şi să îmi petrec tot timpul cu ea.

Îmi doresc ca viaţa să îşi urmeze cursul firesc atât pentru mine, cât şi pentru Vincenzo, să îşi găsească liniştea şi fericirea şi să ajungem la o decizie înţeleaptă, de comun acord, în ceea ce o priveşte pe fetiţa noastră, Maya.

Şi ea are dreptul la fericire alaturi de noi doi, părintii ei şi vom decide împreună ce este mai bine pentru ea", scria Antonia pe Facebook, luna trecută.

Tag-uri: Alex Velea, Antonia
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ