Aroganța are un nou nume – Klaus Werner Iohannis

| 02 sep, 2014

Klaus Iohannis candidat. Se zice că prostul nu-i prost destul până nu-i și fudul, lucru care pare să se aplice și în cazul prezidențiabiluli ACL, care de puținele ori când deschide gura o face doar pentru a se poziționa drept candidatul net superior celorlalți și nicidecum să explice românilor cauzele pentru care numele său este strâns legat de atâtea scandaluri.

Klaus Iohannis arogant. Pe același principiu, aflat, ieri, la o emisiune tv, Klaus Iohannis a declarat că este „din alt film, cum se spune, aşa, colocvial şi există foarte mulţi pe care îi deranjez”, scopul neascuns fiind acela de a se promova, în raport cu ceilalți candidați la alegerile din toamnă, drept varianta cea mai bună. În context, nu cred că exagerăm dacă zicem că aroganța are un nou nume, respectiv Klaus Werner Iohannis.

Citeşte şi: Confirmarea finală: Iohannis este scutierul lui Traian Băsescu

Am putea chiar să-i dăm dreptate lui Iohannis, dar bineînțeles nu din rațiunile pe care el le dorește. Putem fi de acord că prezidențiabilul ACL este din alt film în condițiile în care nu orice profesor își permite să-și cumpere șase case din banii de meditații, nu orice român primește gratuit BMW-uri sau nu își dorește copii decât pentru trafic, la fel cum este singurul politruc de pe scena politică autohtonă și candidat la prezidențiale cu un dosar pe rol. Lista poate continua cu accentuarea faptului că desconsideră cu totul necesitatea unui dialog deschis cu electoratul, care, după spusele sale, trebuie doar să-l vadă și să audă că vorbește româna.

Klaus Iohannis candidat. Din nefericire pentru Iohannis, argumentele de tipul sunt din alt film pentru sunt mai presus de tot și de toate sunt lipsite de substanță, nu se bazează pe fapte concrete sau pe un proiect de țară bine pus la punct, iar aroganța niciodată n-a făcut casă bună cu românii. Până una alta, Iohannist trebuie să coboare de pe piedestalul pe care s-a urcat și să-și muleze discursul și în funcție de realitatea care-l înconjoară.

Citeşte şi: Ludovic Orban: Este exclusă varianta ca Iohannis să se retragă din cursa pentru prezidenţiale

O altă declarație de-a lui Iohannis menită să-i prindă în cârlig pe nehotărâți se referă la faptul că el nu este un om al cuvintelor, ci un om al faptelor. Dacă trecem cu vederea greșeala enormă pe care prezidențiabilul ACL o face în momentul în care optează pentru o tăcere suspiciosă în detrimentul unei comunică deschise cu românii, îi dăm iar dreptate lui Iohannis. El tace și face – s-a întâlnit de nenumărate ori cu Băsescu în ultimii ani, dar nu a vorbit nimic legat de acest subiect, este proprietarul unui imperiu imobiliar, dar nu s-a sinchisit să explice românilor de unde a avut bani, străbate țara-n lung și-n lat fără să zică, în fapt, nimic românilor, are întâniri la Grivco, dar subiectul pare unul tabu pentru Iohannis, iar acestea sunt doar câteva dintre exemplele care pot fi date.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 sep, 2014
Costica
asta
N-am asociat niciodata talentul cu inteligenta pentru ca am cunoscut multi sportivi si artisti vecini cu idiotenia si - lucrand in cercetare - am cunoscut multi tipi foarte inteligenti in capabili sa se exprime...
Exista si o anecdota in care, la intrebarea "Care e asemanarea intre un inginer si un caine lup" se raspunde"Amandoi sunt foarte inteligenti dar nu pot sa se exprime...".
Nu spun ca nu exista indivizi care sa le aiba pe amandoua si care sunt pe atat de putini pe cat de multi sunt cei ce nu le au pe niciuna.
Domnul care a scris articolul ce-l comentam nu este, pentru mine, decat o farfara de un talent mediocru, dar bine folosit de niste inteligenti rosii, intocmai suportului pe care sunt pus sa-mi scriu comentariul.
04 sep, 2014
Manipulare
???
Ce intalniri la GRIVCO ca stimabilul vostru ponta a rectificat treaba cu GRIVCO.Deci vreau sa vad cum iti ceri scuze pentru ca nu ai verificat sursele..aaaaa....stai ca nu e nevoie,esti ziarist.
02 sep, 2014
ovi
Un om cu bun simt!
Pana una,alta e cel mai credibil si serios candidat la Cotroceni,Am urmarit intr-o seara o emisiune cu el si in ciuda a ceea ce se spune despre neamt,ca vorbeste putin,chiar a spus la subiect ,tot ce trebuia.Ca nu troncane ca o moara stricata,ca majoritatea polticienilor romani cu care am fost obisnuitit,e adevarat.Dar macar omul tace si face si de aceea toti pupincuristii astia PSD isti incearca sa il denigreze. Sper din tot sufletul ca el sa ajunga presedinte,am trecut de curand prin Sibiu si se vede ce inseamna mana de primar neamt.Citisem zilele trecute ca madam Udrea intreba...Ce a facut Johannis asta pentru tara,comparativ cu mine,care am realizat atatea?Mai trompeto,a facut multe pentru un oras cu adevarat european,nu a dat din buci ca tine ,sa ajunga unde a ajuns!Si cel mai important,nu a furat si nu a mintit cat mintiti voi,toate scursurile de politicieni romani,de care e atat de scrabit poporul asta...Asa ca nene radactorule,las-o mai moale cu criticile,ca se simte de la o posta cine iti da salariul...
02 sep, 2014
tyrex
Idiotul asta arogant credibil? Vanzatorul asta de copii presedinte? Hot de case si mafiot de energie electirca bun in ochii cui? Acuzi jurnalistul ca e platit dar tu esti sigur un pupinkkurist basist nesimtit ca altfel nebun ori chior trebuie sa fii sa spui ca Johnis e bun de presedinte, o javra penala care pricum o sa ajunga la DNA si va ramane alta panarama sa participe alias Udrea. Stai in banca ta si mai documenteazate inainte sa arunci piatra. Sasalaul ala politruc nu e bun nici de sters coridoarele pe jos la Cotroceni.
03 sep, 2014
Ghita Popescu
Tyrex
Depinde cu cine il compari. Ovi nu a spus este "100% credibil si serios", ci a spus "cel mai credibil si serios", dar a uitat sa specifice pentru cei care nu vad mai departe decat varful propriului nas si "dintre toti candidatii" . Pentru cei care au destui neuroni intre cele 2 urechi "proprietate personala" nu este nevoie, ca se subintelege. Nici mie nu imi place Johanis, stai linistit. Dar orice alta alternativa valabila azi, mi se pare mai rea. Diferenta nu este dintre unul care a furat si unul curat ca lacrima, ci intre unul care a furat un ou (Johanis), si unul care a furat boul cu tot cu grajd si gramada de nutret (PSDistii). Go figure!
04 sep, 2014
DINU IULIA
Credibil? Probabil depinde de cine-l asculta!
O persoana publica care tace nu este in nici un caz un om al faptelor. E mult mai simplu: nu are nimic de spus. De cate ori a iesit in public a scos cate o nazbatie. Probabil ca ar trebui sa taca pentru a nu pierde in fiecare zi. Doamne! Ce naiba sa facem cu asemenea presedinte? Nu stim nimic despre el si el nu explica nimic! De cand e el liberal? Nu inteleg ce are partidul asta de se vinde pe nimic(uri): Stolojan, Iohannis si chiar Stoica a venit din neant. Nu, stimabile, nu ne trebuie acest personaj care, dupa umila-mi parere, nu sta chiar stralucit cu inteligenta. Sa nu-mi raspunzi ca Ponta e nu stiu cum, pentru ca eu am vorbit strict de Iohannis si detest vulgarul " ba p-a ma-ti!"!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ