ATENŢIE MARE: Se consumă foarte multă ciocolată. Nu mai avem cacao

| 22 dec, 2014

Analiștii susțin că deficitul va continua până în 2018, marcând cea mai lungă perioadă de acest fel de când a început să se țină evidența datelor, în 1960.

Un alt efect al acestei situații este că prețurile ar putea crește cu 15%, până la 3.200 de dolari pe tonă, până la finele anului, potrivit mediei estimărilor a 14 comercianți intervievați într-un sondaj realizat de Bloomberg.

Cu toate acestea, vânzările globale de produse din ciocolată sunt așteptate să crească anul viitor cu 2,1%, stabilind un nou record, de 7,3 milioane de tone, după ce și anul acesta au urcat cu două procente.

Numai vânzările din China au ajuns să fie mai mult decât duble în ultimul deceniu, depășind ritmul din Europa de Vest, cel mai mare consumator de până acum. Din păcate, rezerve mai mici de cacao înseamnă o presiune suplimentară pentru marii producători și deci prețuri mai mari la raft.

Cererea crescută din Asia, dar nu numai, este pusă pe seama unei populații care avansează spre clasa mijlocie, are mai mulți bani de cheltuit și își permite să se răsfețe mai mult decât până acum.

Pe de altă parte, unele țări au reușit să profite de pe urma acestei situații. În Mexic, ciocolata a fost încadrată în categoria junk food și supusă unei taxe suplimentare. Congresul național a votat în noiembrie includerea ciocolatei în categoria alimentelor hipercalorice, fiind supusă unei noi taxe, în cadrul unor măsuri de creșteri fiscale, ce vizează suplimentarea veniturilor la buget și combaterea obiceiurilor alimentare nesănătoase ale populației, conform Reuters.

Printre amendamentele privitoare la noile măsuri fiscale se numără un impozit pe „alimentele bogate în sare, zahăr și grăsimi” – definite ca alimente ce conțin peste 275 de calorii la 100 de grame, argumentându-se că numeroase tipuri de ciocolată conțin până la de două ori mai multe calorii.

Această creștere a consumului a atras atenția asupra neregulilor din sistem, care, odată făcute publice prin canalele media, au stârnit îngrijorarea multora și au forțat companiile să înceapă să fie mai vigilente și să ia măsuri, pentru că răsfățul popoarelor dezvoltate să nu însemne asuprirea celor mai sărace.

Coasta de Fildeș și Ghana sunt cele două țări care produc puțin peste jumătate din cantitatea de boabe de cacao din lume, notează Bloomberg. Practicarea acestei munci a dus însă la o creștere a traficului de copii și a condițiilor de muncă extrem de grele. Potrivit unui raport emis de către Oxfam International, în 2009, pe lângă Coasta de Fildeș și Ghana, alte țări în care se întâlnesc astfel de probleme sunt Indonezia, Ecuador și Camerun.

Femeile, în special, primesc cel mai prost plătite slujbe, sunt hărțuite, nu pot avea drept de proprietate și nici nu pot accesa credite. „Cei mai mulți producători de cacao nu au gustat niciodată o ciocolată”, scriu autorii raportului publicat în 2009.

Situația începe să atragă atenția iubitorilor de ciocolată din țările dezvoltate. Și marile companii încep să dezvolte programe în această privință, Nestlé și Mars anunțând deja că vor să se implice pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru ale femeilor din industrie. Conform aceluiași raport, ambele firme au înregistrat punctaje îngrijorătoare cu privire la atenția pe care o acordă acestor probleme.

Numai în 2012, Nestlé a câștigat 10,4 miliarde de dolari de pe urma diviziei de ciocolată.

Tag-uri: cacao, ciocolata, criza
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ