Augustin Zegrean dezvăluie că judecătorii CCR l-au chemat pe Iohannis să îi spună că se tem

| 15 mai, 13:05

Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, a spus, duminică seara, că, în perioada în care Toni Greblă a fost chemat la DNA, toţi judecătorii de la Curte se temeau, aspect care i-a făcut să-l cheme în instituţie pe preşedintele Klaus Iohannis, pentru a i se comunica prin ce trec aceştia.

”A doua sau a treia zi după ce a fost chemat la DNA domnul Greblă, am făcut singura conferinţă de presă din viaţa mea de judecător la Curtea Constituţională, la care am invitat toată presa din Bucureşti şi am spus ce se întâmplă. Am spus inclusiv faptul că suntem ameninţaţi de SRI. (...) Am spus şi altora. În zilele acelea, a fost la noi la Curte o delelgaţie a MCV şi un judecător din Curte le-a spus: «mie îmi este frică să mai fiu judecător la Curte». S-a notat şi notat a rămas. În ce priveşte vizita preşedintelui Iohannis, noi l-am invitat la Curte, era de o lună preşedinte. Dar pentru că au fost evenimentele acelea, l-am invitat, i-am spus ce s-a întâmplat şi evident că am avut o discuţie în care fiecare judecător şi-a exprimat teama faţă de ce se întâmplă. Dar toată societatea a tăcut. De frică, probabil”, a spus fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, la Antena3, potrivit Mediafax.

Precizările vin după ce fostul judecător Toni Greblă a vorbit despre perioada în care a fost chemat la DNA şi a fost reţinut în dosarul în care a fost judecat. Greblă a subliniat că reţinerea sa l-a determinat pe preşedintele Klaus Iohannis să vină la Curtea Constituţională pentru a „linişti” judecătorii.

„Era teama că oricine poate fi ridicat din trafic, luat de acasă, de la micul dejun, luat de lângă copil, dus şi plimbat prin faţa camerelor de luat vederi. A fost o campanie foarte bine pregătită din punct de vedere mediatic”, a spus fostul judecător, Toni Greblă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ