Autorităţile din SUA investighează dacă Google a împiedicat accesul concurenţei la sistemul Android

| 25 sep, 16:23

Google este investigată de Comisia Federală pentru Comerţ din Statele Unite, care vrea să afle dacă a împiedicat accesul furnizorilor concurenţi de servicii destinate sistemului de operare Android pentru dispozitivele mobile, relatează Bloomberg.

Oficiali ai Comisiei s-au întâlnit cu reprezentanţi ai unor companii din sectorul tehnologiei care susţin că Google dă prioritate propriilor servicii pe platforma Android, în timp ce alte servicii sunt restricţionate, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

Reuters a relatat în aprilie că unele companii au reclamat faptul că sistemul de operare Android este anti-concurenţial, ele cerând autorităţilor americane de reglementare să investigheze acuzaţiile că Google se foloseşte în mod incorect de sistemul Android pentru a atrage publicitate online.

Comisia Federală pentru Comerţ şi Departamentul de Justiţie au ajuns la un acord pentru lansarea unei investigaţii împotriva afacerilor Google cu sistemul Android.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ