Avertizări de caniculă în 24 de județe și București. Cod galben și Cod portocaliu de furtuni în vest

| 11 aug, 13:09

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu, în primă fază de caniculă, valabile din dimineața zilei de sâmbătă în județe din centrul, nord-estul, estul, sud-estul și sud-vestul țării, iar ulterior de instabilitate atmosferică în județe din jumătatea de vest a țării.

Astfel, sâmbătă, 12 august, între orele 9:00 — 18:00, va fi Cod portocaliu de căldură extremă în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului, unde, pe arii extinse, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. În județele Mehedinți și Dolj, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38 — 39 de grade.

De asemenea, tot până sâmbătă, la ora 18:00, în municipiul București și în alte 23 de județe din Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei va fi Cod galben de disconfort termic ridicat, cu temperaturi maxime ce vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.

Potrivit meteorologilor, de sâmbătă după-amiază, ora 18:00 — până duminică, la ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În județele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 august), în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50 — 60 litri/metrul pătrat și, izolat, 80 — 90 litri/metrul pătrat.

Totodată, în intervalul menționat, în Maramureș, nordul Crișanei, vestul Transilvaniei și în sudul și estul Olteniei va fi instituit un Cod galben de precipitații, cu cantități de apă vor depăși 25 — 30 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.

ANM precizează că, în după-amiaza zilei de duminică (13 august) și la începutul nopții de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

Pe de altă parte, în cea mai mare parte a Munteniei și, local, în Dobrogea și Moldova, disconfortul termic va fi ridicat și se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ