Bani europeni pentru ferme - 150 de milioane de euro

| 19 mai, 2014

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lansează, marţi, o sesiune de depunere de proiecte pentru măsura 121 - 'Modernizarea exploataţiilor agricole' în baza regulamentelor europene de tranziţie, care asigură trecerea către viitorul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, sumele totale puse la dispoziţia beneficiarilor cifrându-se la 150 de milioane de euro.

Potrivit datelor MADR, 115 milioane de euro din fondurile totale vor fi orientate către investiţiile efective în fermele vegetale şi zootehnice, iar 35 de milioane de euro vor merge pentru spijinirea fermelor de familie.

Alocarea pentru fermele de familie va fi împărţită în proporţie de 50% pentru sectorul vegetal şi 50% pentru sectorul zootehnic, iar valoarea maximă eligibilă va fi de 125.000 euro/proiect.

Ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40%, existând însă posibilitatea majorării acestuia cu 10% pentru investiţiile realizate de tinerii agricultori, cu vârsta sub 40 de ani, 10% pentru investiţiile realizate în zonele defavorizate şi 10% pentru investiţiile destinate îmbunătăţirii eficienţei utilizării şi depozitării îngrăşămintelor cu azotat şi tratamentului apelor reziduale în exploataţiile agricole.

Beneficiarii acestor fonduri sunt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile în nume colectiv - SNC, societăţile în comandită simplă - SCS, societăţile pe acţiuni - SA, societăţile în comandită pe acţiuni - SCA, societăţile cu răspundere limitată - SRL, societăţile comerciale cu capital privat şi societăţile agricole.

Sprijinul pentru ferma de familie se acordă exploataţiilor agricole cu o dimensiune cuprinsă între 2 şi 50 UDE (Unităţi de Dimensiune Economică). Ferma trebuie să fie înregistrată în Registrul unic de identificare/Registrul agricol.

În ceea ce priveşte măsura clasică a investiţiilor în ferme, din cele 115 milioane de euro, circa 15 milioane de euro vor merge pentru implementarea standardelor, iar suma maximă ce va fi dată pentru un proiect va ajunge la două milioane de euro. Sprijinul nerambursabil pentru un proiect va fi de 40%, respectiv 800.000 de euro.

De asemenea, pentru investiţiile în sectorul vegetal sunt alocate 50 de milioane euro, din care 40 de milioane de euro pentru achiziţii de utilaje. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 700.000 euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40%, adică 280.000 euro.

Tot pentru sectorul vegetal, dar pentru proiectele care vizează construcţii montaj, se alocă 10 milioane de euro. Un proiect poate fi finanţat cu cel mult un milion de euro, din care sprijinul nerambursabil nu poate depăşi 40%, reprezentând o sumă de 400.000 euro.

Pe partea investiţiilor în sectorul zootehnic, din cele 50 de milioane de euro alocate, 10 milioane merg către achiziţiile de utilaje, unde valoarea maximă eligibilă a unui proiect este tot un milion de euro, iar sprijinul nerambursabil 40% (400.000 de euro). Pentru proiectele care vizează construcţii montaj sunt alocate 40 de milioane de euro, valoarea maximă eligibilă pentru un proiect nu poate depăşi două milioane de euro, iar beneficiarii primesc 40% sprijin nerambursabil, adică 800.000 euro.

În schimb, formele asociative pot primi o sumă maximă de patru milioane de euro, respectiv un sprijin nerambursabil de 1,6 milioane de euro pentru proiectele care aparţin unei forme asociative şi care deservesc majoritatea membrilor acesteia. Faţă de beneficiarii menţionaţi anterior, mai pot primi fonduri europene, la această categorie, şi cooperativele agricole (înfiinţate în baza Legii nr. 566/2004), doar cu condiţia ca membrii să aibă statutul de fermier şi să fie înregistraţi la APIA şi/sau ANSVSA, iar investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri.

Sprijinul acordat se adresează fermierilor definiţi conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole - activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului - a căror exploataţie este situată pe teritoriul României şi are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE, înregistrată în Registrul unic de identificare/Registrul agricol.

Pentru sectorul vegetal, punctajele de selecţie rămân neschimbate, fiind la fel ca în sesiunea anterioară (26 noiembrie 2012 - 1 martie 2013), respectiv legume, pepiniere, plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi cu maximul de punctaj, urmate de culturile de câmp şi pepiniere, viţă de vie pentru vin şi struguri de masă.

Pentru sectorul zootehnic, prioritare sunt investiţiile în sectorul de reproducţie porcine cu maximum de puncte, urmat de sectorul bovine de carne, bovine de lapte, reproducţie ovine şi caprine, îngrăşare porcine, ovine şi caprine şi sectorul păsări.

O noutate faţă de sesiunile anterioare o reprezintă depunerea proiectelor şi online în cadrul sistemului electronic de pe site-ul www.apdrp.ro.

Tag-uri: bani europeni, ferme
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ