Bani europeni pentru ICR. România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019

| 11 oct, 19:45

Institutul Cultural Român vrea să acceseze fonduri europene pentru promovarea unor proiecte care ar putea duce la creşterea economică a regiunilor din ţara noastră. Preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care România urmează să fie în centrul atenţiei la Bruxelles în următorii ani.

Corina Creţu, comisar european pentru Politică Regională: "Doamna directoare ne-a informat despre viitoarele proiecte legate de evenimentele care vor veni - centenar, preşedinţia României, alte festivaluri și evenimente prin care cultura românească va fi promovată".

Institutul intenţionează să se implice şi în accesarea de fonduri structurale.

Liliana Țuroiu, preşedinte ICR: "A fost o ocazie să identificăm câteva oportunități de colaborare pe viitor, felul în care putem atrage fonduri europene pe diverse programe care au în centrul atenției regiunile şi care pot, prin proiecte culturale, prin programe culturale, să ridice mult atât nivelul de dezvoltare al acestor regiuni, cât și multe proiecte de tip festivaluri, de tip expoziții care pot valorifica atât patrimoniul, cât și potențialul turistic".

România urmează să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019 şi să fie invitata de onoare a festivalului Europalia în toamna aceluiaşi an.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ