Baronii PSD pun două condiții pentru debarasarea de Dragnea-Dăncilă

| 26 iun, 19:15

Liviu Dragnea nu mai controlează cu mână de fier baronii PSD, după ce a devenit complet nefrecventabil prin a doua condamnare de la Curtea Supremă.

Liderii PSD din teritoriu ar răsturna binomul Dragnea-Dăncilă dacă şi numai dacă preşedintele Iohannis va numi un nou premier tot de la PSD şi o va revoca pe şefa DNA, susţin surse social-democrate citate de Adevărul.

În ciuda faptului că social-democraţii i-au dat un vot de încredere lui Liviu Dragnea după sentinţa de condamnare cu executare, liderii din teritoriu iau în calcul scenariul unei schimbări radicale la vârful partidului.

Potrivit unor surse din conducerea social-democrată, „greii" PSD ar fi dispuşi să forţeze schimbarea lui Dragnea cu două mari condiţii. În primul rând, preşedintele Klaus Iohannis să le promită că vor rămâne la guvernare chiar şi în epoca post-Dragnea.

Asta ar însemna ca şeful statului să numească un nou premier tot de la PSD, care să guverneze cu sprijinul parlamentar oferit de ALDE şi, tacit, de UDMR, exact ca acum. Pe de o parte, Iohannis ar scăpa de Viorica Dăncilă, un premier controlat de mâna invizibilă, dar fermă a lui Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, şeful statului ar fi criticat că oferă social-democraţilor a patra şansă de a guverna în doar un an şi jumătate, timp în care România a fost marcată de ample proteste de stradă.

A doua condiţie pusă de social-democraţii din ţară ar fi demiterea imediată a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, spaima aleşilor locali ai PSD şi a tuturor partidelor în general. Oricum, şeful statului va trebui să ia rapid o decizie, după ce CCR l-a obligat să semneze decretul de revocare. Potrivit unor surse politice, Iohannis va anunţa după moţiunea de cenzură dacă va respecta sau nu decizia CCR.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ