Bilanţ în Franţa de la instaurarea stării de alertă: Peste 350 de consemnări la domiciliu și 2.500 de percheziții

| 09 dec, 22:56

Aproximativ 2.500 de percheziții administrative au fost efectuate și 354 de persoane au fost consemnate la domiciliu de la instaurarea stării de urgență în Franța după atentatele de la 13 noiembrie de la Paris, a precizat miercuri, pentru AFP, Ministerul de Interne.

Aceste percheziții administrative au dus la reținerea a 305 persoane și la plasarea sub supraveghere a 267 dintre ele, conform bilanțului Ministerului de Interne, comunicat de purtătorul său de cuvânt, Pierre-Henry Brandet.

Până miercuri, fuseseră confiscate 398 de arme, dintre care 39 arme de război.

Starea de urgență a fost instaurată după atentatele jihadiste care s-au soldat cu 130 de morți la 13 noiembrie. Ea a fost prelungită de parlament până la sfârșitul lui februarie.

Starea de urgență, instaurată la o zi după atentate cu aprobarea unei largi majorități a francezilor, a stârnit totuși o nemulțumire tot mai mare în rândurile majorității socialiste.

Primele critici au apărut încă de la instaurarea stării de urgență și s-au amplificat săptămâna trecută, după apariția modificărilor prevăzute de reforma constituțională prezentată de guvern pentru prelungirea măsurilor excepționale (consemnarea la domiciliu, limitarea adunărilor) cu până la șase luni după încetarea stării de urgență.

Avocatul Poporului, Jacques Toubon, a fost sesizat în legătură cu 12 cazuri de proceduri (percheziții, consemnări la domiciliu) desfășurate în cadrul stării de urgență.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ