Blocaj în sănătate. Preşedintele CNAS, greu de demis, a fost chemat în biroul Sorinei Pintea

| 22 iul, 13:05

După trei săptmâni, problemele cu cardul de sănătate nu s-au rezolvat. Cu toate acestea, preşedintele interimar al CNAS încă nu își dă demisia, ba chiar susţine că sistemul ar funcţiona şi că există doar ,,cazuri punctuale" de disgunctionalităţi.

Răzvan Vulcănescu a afirmat, în direct la Realitatea TV, că sistemul funcționează și o să trimită și o hârtie în acest sens. Pe de altă parte, medicii se plâng că sunt în continuare mari probleme. La ora 12:00, şeful CNAS a fost chemat la o discuţie, în biroul ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut demisia.

Teoretic, sistemul a fost repornit de vineri, iar reprezentanții Casei Naționale de Asigurări au declarat că s-au făcut teste, iar de azi totul ar trebui să funcționeze. Nici vorbă de așa ceva.

Eva Cristescu, medic de familie, a afirmat la Realitatea TV că sistemul funcționează defectuos încă de la începutul anului.

”Putem emite rețetă, am putut face acest lucru în tot acest interval cât cardul nu a funcționat, însă pe răspunderea noastră. Fiecare pacient beneficiează pe rețetele de boli cronice de 7 medicamente indiferent de cât medicii emit aceste rețete. Atunci când sistemul informatic funcționează, dacă cumva numărul acestor medicamente este depășit, suntem informați de acest lucru, ori atunci când nu funcționează nu avem cum să știm”, a afirmat Eva Cristescu.

Medicul de familie a mai spus că și în ambulatoriu și în spitale există probleme precum cele de la cabinetele medicilor de familie.

”Sistemul funcționează defectuos de la începutul anului, nu este problema doar de acum, este a 22-a zi în care CNAS recunoaște că este o problemă”, a mai spus Eva Cristescu.

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a declarat joi ca spera ca de luni sistemul informatic al cardurilor de sanatate sa fie functional.

"Asa cum mi-a fost transmis de catre presedintele Casei si, repet, Ministerul Sanatatii nu are niciun fel de competente in acest sistem, de luni ar putea intra in normal. (...) Imi cer scuze tuturor utilizatorilor. Sper ca de luni vom avea un sistem informatic functional", a afirmat Pintea, la un post de televiziune

Ea a spus ca a fost informata ca sistemul nu va functiona o perioada deoarece exista probleme tehnice si a precizat ca a solicitat un raport in acest sens.

Purtătorul de cuvânt al CNAS și-a anunțat demisia

Purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și-a anunțat sâmbătă demisia. Decizia lui Daniel Osmanovici a venit după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Sănătății, Sorina Pintea, demiterea atât a purtătorului de cuvânt, cât și a președintelui CNAS.

Daniel Osmanovici declarase, după mai bine de două săptămâni în care sistemul informatic al instituției nu funcționa, că "oamenii mor oricum, cu sau fără sistem".

Viorica Dăncilă a cerut, joi, demiterea purtătorului de cuvânt al CASMB dar şi a directorului instituţiei după ce Daniel Osmanovici.

„Am văzut declarațiile purtătorului de cuvânt de la casa asigurărilor de sănătate ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcție, de aceea solicit ministrului Sănătății demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate și a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate. Nu vom accepta niciodată ca un funcționar public, un om care deține o anumită funcție să aibă astfel de cuvinte pentru cetățeni”, a declarat Viorica Dăncilă într-o declaraţie de presă.

Joi, CNAS a făcut o serie de precizări privind cardul de sănătate:

  • Starea de indisponibilitate nu înseamnă că sistemul informatic nu a funcționat în această perioadă, ci faptul că modul de funcționare al acestuia nu a corespuns în momentele de vârf de activitate standardelor tehnice referitoare la timpul de răspuns;
  • Declararea stării de indisponibilitate a inclus mai multe zile anterioare datei de 10 iulie, diferențiat pentru diverse categorii de furnizori de servicii medicale, deoarece s-a luat în calcul că există posibilitatea ca unii furnizori să nu fi transmis în PIAS serviciile efectuate în zilele respective, până la momentul declarării indisponibilității, având în vedere faptul că, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, această transmitere se poate efectua în interval de trei zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv;
  • Tot conform legislației în vigoare, pentru intervalul de timp în care platforma informatică a fost declarată indisponibilă se face derogare de la regula transmiterii serviciului efectuat în interval de trei zile lucrătoare după data acordării serviciului respectiv, urmând ca transmiterea către PIAS să se poată efectua până la termenul de raportare a întregii activități pe lunii iulie 2019, după încheierea acestei luni. Acest termen este diferențiat pe categorii de furnizori de servicii medicale;
  • În perioada de declarare a indisponibilității platformei PIAS, furnizorii de servicii medicale pot transmite online, pe loc, activitatea efectuată, sau, în cazul în care întâmpină dificultăți de transmitere, pot efectua serviciile respective în modul de lucru offline, urmând ca serviciul să poată fi raportat ulterior. Precizăm că modul de lucru offline este utilizabil și în perioadele în care platforma informatică funcționează în parametri tehnici, dar furnizorii de servicii medicale întâmpină dificultăți de comunicare cu PIAS din alte cauze (spre exemplu, din cauza furnizorului local de servicii de Internet);
  • În modul de lucru offline se efectuează practic aceleași operațiuni pe calculator ca și în modul de lucru online, singura diferență fiind doar faptul că transmiterea operațiunilor efectuate către PIAS nu se face în timp real. Reamintim că la introducerea cardului de asigurat în cititorul de card se înregistrează în calculatorul respectiv amprenta de timp a momentului serviciului respectiv. De aceea, nu se justifică afirmațiile conform cărora furnizorii de servicii medicale nu pot acorda aceste servicii;
  • Referitor la verificarea calității de asigurat, precizăm că în majoritatea cazurilor situația de persoană asigurată sau neasigurată este deja cunoscută medicului de familie sau este ușor verificabilă. Astfel, pentru anumite persoane, categoria de asigurat este aceeași pentru o perioadă lungă de timp, respectiv copii, pensionari, veterani de război etc. Pentru alte categorii, calitatea de asigurat este cunoscută de medicul curant, de exemplu beneficiari de programe naționale de sănătate, iar pentru persoanele care sunt salariate, calitatea de asigurat se menține timp de trei luni după data încetării raporturilor de muncă și/sau serviciu. În situația în care medicul nu poate stabili calitatea de asigurat a unui pacient, are posibilitatea de a solicita clarificări (telefonic sau prin e-mail) casei de asigurări de sănătate cu care se află în contract. Subliniem totodată că serviciile necesare în situațiile de urgență medicală sunt incluse în pachetul minimal și se acordă atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate. Prin urmare, toți pacienții pot și trebuie să fie îngrijiți, oricare ar fi situația sistemului informatic;
  • Decontarea serviciilor medicale efectuate se va face pe baza raportărilor ulterioare, iar în situația în care vor exista probleme legate de decontarea vreunui serviciu, acestea se pot soluționa prin dialog între furnizorul respectiv de servicii medicale și casa cu care acesta se află în contract, conform unei proceduri deja reglementate de actele normative în vigoare.
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ