Bucureștiul pierde finanțare de peste 132 milioane lei pentru proiecte cu fonduri europene

| 18 dec, 20:45

Bucureștiul pierde finanțare din fonduri europene și de la bugetul de stat în valoare totală de peste 124 de milioane de lei pentru trei proiecte care nu vor fi finalizate la 31 decembrie, termen stabilit prin acordul de finanțare în cadrul Programului Operațional Sectorial 2007-2013 (POR), se arată într-un comunicat transmis, vineri, de biroul de presă al Primăriei Capitalei.

Alte aproximativ opt milioane de lei, care puteau fi utilizați din fonduri europene, vor fi plătiți din bugetul Primăriei Capitalei pentru continuarea altor trei proiecte, pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de implementare până la data de 30 iunie 2016.

"Situația proiectelor cu finanțare europeană arată clar modul în care a fost administrat orașul până acum: dezastruos, în total dispreț față de banul public, față de bucureșteni. Nu este o situație cu care să ne mândrim. Este o realitate de la care pornim pentru a încerca să îndreptăm erorile trecutului. Avem obligația și responsabilitatea unui act administrativ eficient, în interesul bucureștenilor, iar eforturile Primăriei Capitalei se vor îndrepta către acest obiectiv. Am ținut să fac publică situația proiectelor cu finanțare europeană pentru că bucureștenii trebuie să știe faptul că s-au pierdut acești bani, iar noi va trebui să suportăm din taxe și impozite locale acest lucru. Vom avea o gaură în buget, iar vina aceasta este în întregime a fostei administrații. Va trebui să ducem proiectele la bun sfârșit, iar acest lucru îl vom face din surse proprii. Administrarea dezastruoasă a primăriei ne va costa pe fiecare dintre noi", a declarat, vineri, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava.

Finanțarea de peste 124 de milioane de lei care nu mai poate fi decontată din fonduri europene și de la bugetul de stat reprezenta cofinanțarea proiectelor pentru realizarea pasajului rutier de la Piața Sudului, amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Tei și Floreasca, precum și pentru lucrările de construire a ambulatoriului la Spitalul "Foișor", se arată în comunicatul transmis de Primărie.

Se menționează că alte trei proiecte — consolidare, restaurare și conservare Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" și proiectul de reabilitare, modernizare și echipare a ambulatoriului integrat al Spitalului clinic de copii "Victor Gomoiu"—, ale căror lucrări sunt aproape finalizate, pierd finanțare în valoare totală de aproximativ opt milioane de lei.

Primăria Capitalei a obținut finanțare europeană pentru realizarea a opt obiective de interes public, prin Programul Operațional Regional 2007 — 2013. Acestea sunt: Consolidare, restaurare și conservare la patru monumente (Arcul de Triumf, Casa Cesianu, Muzeul "Nicolae Minovici" și Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu"), reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriilor de la Spitalele "Victor Gomoiu" și ''Foișor'', amenajarea circuitului turistic pe lacurile Tei și Floreasca, precum și modernizarea infrastructurii rutiere Piața Sudului.

Valoarea totală a acestor proiecte a fost estimată la 313.490.033 lei din care 191.066.216 lei reprezenta finanțare nerambursabilă din fonduri europene și contribuție de la bugetul de stat al României, prin POR 2007-2013. Termenul de finalizare a celor opt proiecte este de 31 decembrie.

Primarul general interimar Răzvan Sava a solicitat responsabililor din Primăria Capitalei o analiză a stadiului acestor proiecte. Potrivit raportului prezentat, doar două proiecte din cele opt, și anume Casa Cesianu (proiect în valoare de 8.585.807 lei) și Muzeul ''Nicolae Minovici'' (proiect în valoare totală de 14.995.314 lei), sunt finalizate la termen.

Lucrările la ambulatoriul de la Spitalul "Victor Gomoiu" — proiect în valoare de 10.521.149 lei — sunt finalizate în proporție de 100%, însă nu au fost decontate, conform proiectului de finanțare, informarea și publicitatea proiectului, auditul de proiect și managementul proiectului. Pentru realizarea obiectivelor amintite sunt estimate costuri în valoare de aproximativ 60.000 lei, care nu vor putea fi decontate din fonduri europene, se arată în comunicat.

La Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" — proiect în valoare de 11.105.896 lei — lucrările au fost finalizate în proporție de 80%, urmând să fie achitată o diferență de 4.442.358,59 lei de la bugetul local al Primăriei Capitalei.

Consolidarea, restaurarea și conservarea Arcului de Triumf — proiect în valoare de 30.461.626 lei — se află de asemenea în stadiu avansat al lucrărilor, fiind finalizat în proporție de 86%. Pentru acest proiect au fost deja utilizați 17.733.716 lei, până în luna august 2015, alte lucrări în valoare de 3.770.508 lei urmând să fie decontate până la sfârșitul acestui an.

Pentru acest obiectiv, contribuția din fonduri europene și bugetul de stat a fost estimată la 22.522.381 lei. Din această sumă, s-au utilizat 19.369.248 lei, diferența, în valoare de 3.153.133 lei, urmând să fie suportată din bugetul local al Primăriei Municipiului București.

Primarul general va solicita Consiliului General al Municipiului București prelungirea acestor proiecte până la data de 30 iunie 2016 și acordul legislativului orașului pentru finanțarea, de la bugetul local, a sumelor necesare finalizării proiectelor.

Dacă CGMB nu va fi de acord cu prelungirea și finanțarea de la bugetul local a acestor proiecte, Bucureștiul va trebui să restituie și banii europeni utilizați deja pentru cele trei obiective, se arată în comunicatul PMB.

"Cele mai grave probleme sunt înregistrate la proiectele Piața Sudului, circuitul turistic Floreasca — Tei și ambulatoriul de la Spitalul 'Foișor', potrivit raportului prezentat primarului general de către responsabilii municipali cu implementarea proiectelor cu finanțare europeană", menționează PMB.

La Piața Sudului, obiectiv a cărui valoare a fost estimată la 127.140.761 lei, s-au cheltuit până în prezent 18.401.041 lei (inclusiv TVA). Începând cu 1 ianuarie 2016, orice decont al lucrărilor pentru acest proiect nu mai poate fi plătit din fonduri europene, potrivit legii. Bucureștiul pierde astfel o finanțare europeană de 83.894.535 lei, sumă ce va fi acoperită din bugetul Primăriei Capitalei, pentru continuarea lucrărilor, informează sursa citată.

O situație la fel de gravă se înregistrează și în cazul proiectului circuit turistic pe lacurile Floreasca — Tei, unde se pierde o finanțare europeană în valoare totală de 23.519.736 lei. Valoarea estimată a proiectului este de 88.355.487 lei.

La Spitalul ''Foișor'', unde trebuia amenajat un ambulatoriu integrat, finanțarea europeană în valoare de 16.769.381 lei se pierde integral. Valoarea estimată a acestui proiect a fost de 22.323.988 lei.

Valoarea totală a fondurilor europene și de la bugetul de stat care nu mai pot fi utilizate pentru cele trei proiecte de mai sus este de 124.183.654 lei.

"Potrivit raportului făcut de responsabilii municipali care au gestionat proiectele cu finanțare europeană, cauzele care au dus la această situație gravă ar fi eroarea de proiectare. La Piața Sudului, precum și în cazul circuitului turistic Floreasca — Tei, proiectantul nu a ținut cont de planul de rețele subterane. În cazul ambulatoriului de la Spitalul "Foișor", s-au înregistrat neconcordanțe și erori în proiectul tehnic, situație care a dus la revizuirea proiectului de două ori, în 2014, respectiv 2015", mai precizează PMB.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ