România joacă din nou în barajul pentru Cupa Mondială, după 12 ani

| 15 oct, 2013

România - Estonia 2-0 şi Turcia - Olanda 0-2 au fost rezultatele înregistrate marţi în grupa D. Astfel, "tricolorii" au ocupat locul 2 în grupă şi vor juca barajul pentru calificarea la Mondialele din Brazilia.

Final perfect de preliminarii pentru naţionala de fotbal a României, tricolorii obţinând calificarea la barajul pentru Cupa Mondială după o pauză de 12 ani. Tricolorii au stat la mâna rezultatului de la Istanbul, unde s-a jucat Turcia - Olanda, dar şi-au făcut treaba în meciul în care au fost implicaţi direct, cu Estonia, şi au câştigat cu scorul de 2-0 pe Arena Naţională.

A fost o victorie la care totuşi tricolorii nu au fost însă foarte conectaţi, fiind mai atenţi la ce se petrece în cealaltă partidă. După ce Arjen Robben a deschis scorul în capitala Turciei, iar Sneijder a consolidat avantajul Olandei fotbaliştii noştri au jucat mai mult la trecerea timpului, creându-şi puţine ocazii şi stârnit pe alocuri iritarea fanilor veniţi la stadion să joace fotbal, potrivit RomâniaTv.net.

Totuşi, tricolorii nu au scăpat niciun moment jocul din mână, iar Marica a deschis scorul în minutul 30, din penalty, şi tot el a securizat victoria, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Măţel, în minutul 81.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90 FINALUL PARTIDEI! ROMÂNIA - ESTONIA 2-0 ŞI TRICOLORII VOR JUCA BARAJUL PENTRU CALIFICAREA LA CM 2014!

La Istanbul, în minutul 85, Turcia - Olanda 0-2.

Min. 81 GOOOL România! Marica a realizat dubla, înscriind cu capul, din centrarea lui Măţel! România - Estonia 2-0!

Min. 79 Ultima schimbare în echipa noastră. În locul lui Costin Lazăr a intrat Hoban.

Min. 76 Gicu Grozav reia din vole, pe colţul scurt, dar portarul estonienilor respinge în corner.

Min. 72 Prima ocazie a României în această repriză! Costin Lazăr reia cu capul, dar dintr-un fundaş estonian balonul iese în corner.

Min. 62 Tricolorii joacă la trecerea timpului, ştiind că la acest scor sunt calificaţi. Jocul de pase în propria jumătate de teren nu e pe placul publicului, care a început să fluiere.

Min. 57 A doua schimbare în echipa noastră, Torje l-a înlocuit pe Gigel Bucur.

Min. 49 Repriza începe cu o ocazie a estonienilor, Kink reia cu capul pe lângă poarta noastră.

Min. 46 Schimbare la pauză, în echipa noastră. Gicu Grozav a intrat în teren, în locul lui Bogdan Stancu.

Min. 46 A început repriza a doua.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 40 Gigel Bucur prinde o ghiulea de la 22 de metri, dar balonul trece puţin peste transversală!

Min. 38 Marica trage din alergare, de la 16 metri, dar pe lângă poartă.

Min. 36 Centrare a lui Raţ, Ciprian Marica reia periculos cu capul, dar portarul estonienilor respinge în corner.

Min. 30 GOL România! Ciprian Marica a transformat lovitura de la 11 metri! România - Estonia 1-0!

Min. 29 Bogdan Stancu este faultat în careu, iar arbitrul dictează penalty!

Min. 28 Cristi Tănase prinde un şut cu pământul de la 20 de metri, dar mingea trece pe lângă bară.

Min. 25 Prima mare ocazie a tricolorilor! Bogdan Stancu reia din 6 metri peste poarta Estoniei!

Min. 23 Două ocazii mari ale Estoniei: şuturile lui Puri sunt respinse însă de portarul Tătăruşanu.

Min. 18 Estonia are prima ocazie a meciului! Vassiljev trage de la 18 metri, puţin pe lângă poarta lui Tătăruşanu!

Min. 13 Nicio ocazie a României, deşi s-a scurs aproape un sfert de oră din meci. La acest scor, coroborat cu cel de la Istanbul, suntem însă calificaţi la barajul pentru CM 2014.

Min. 7 Jocul se desfăşoară numai în terenul Estoniei, dar tricolorii nu au şutat încă la poarta lui Pareiko.

Min. 3 O primă acţiune ofensivă a tricolorilor, însă centrarea lui Răzvan Raţ spre careul advers nu este recepţionată de niciun coechipier.

În tribunele Arenei Naţionale se află doar 10.000 de spectatori.

Min. 1 A început partida România - Estonia.

Componenţa formaţiilor:

România: Tătăruşanu - Măţel, Goian, Gardoş, Raţ - Bourceanu, C. Lazăr - Bucur, Stancu, Tănase - Marica.

Estonia: Pareiko - Jaager, Reintam, Klavan, Teniste - Lindpere, Dmitrijev - Puri, Vassiljev, Kink - Zenjov.

Fotbalul românesc trăieşte astăzi una dintre cele mai importante zile ale sale, din ultimii 10 ani. Partidele finale din grupa D a preliminariilor CM 2014 sunt legate între ele ca piesele de domino, iar o victorie a României în faţa Estoniei se află în strânsă corespondenţă cu rezultatul pe care Olanda îl va realiza la Istanbul, un egal sau o victorie asigurându-le tricolorilor prezenţa la barajul pentru Mondiale.

Românii sunt optimişti că Portocala Mecanică va reuşi să le încurce socotelile turcilor, dar casele de pariuri le acordă totuşi gazdelor un uşor avantaj, în ciuda faptului că Luis Van Gaal a deplasat la Istanbul "artileria grea", în frunte cu Robben, Van Persie şi Sneijder. 2,40 este cota la victorie a turcilor, olandezii au o cotă de 2,70, iar egalul este creditat cu 3,40.

"Nu aş vrea să se anunţe rezultatul în timpul meciului, pe mine mă interesează jocul nostru. Eu şi băieţii ne gândim să câştigăm în primul rând şi apoi vom vedea ce se va întâmpla la Istanbul. Nu m-am gândit la meciul de baraj, dacă vom reuşi avem timp să ne gândim. Numai să ajungem acolo", spunea Victor Piţurcă, selecţionerul fiind concentrat pe întâlnirea tricolorilor cu Estonia. Cota noastră acordată de către bookmakeri este de 1,25, una firească dacă ţinem seama că adversarii noştri din această seară au doar 7 puncte, adunate din două victorii cu Andorra şi un egal surprinzător cu Olanda, la Tallin, luna trecută.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ