Candidatura lui Kovesi pentru Parchetul European va fi votată joi dimineață de Consiliul UE

| 17 sep, 12:57

Ambasadorii statelor membre UE, reuniți în formatul COREPER, vor discuta joi dimineață la Bruxelles candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European și e posibil să existe un vot final, au declarat pentru G4Media.ro surse europene. Decizia a fost luată azi, la discuțiile dintre echipa de negociere a Parlamentului European și reprezentanții Consiliului UE.

Context:

Contracandidatul Laurei Codruta Kovesi, francezul Jean-Francois Bohnert, a fost numit la sfârșitul lunii iulie la șefia Parchetului Național Financiar, echivalentul francez al DNA din Franța. Totuși, oficial Bohnert nu și-a retras candidatura, deoarece aceasta a fost depusă în nume propriui, nu din partea statului din care provine candidatul, însă Franța și-a schimbat poziția și a anunțat că o susține pe Laura Codruța Kovesi.

Parlamentul European a anunțat și după alegerile europarlamentare, care au schimbat componența politică a noului legislativ de la Bruxelles, că își menține susținerea pentru Laura Codruța Kovesi. Negocierile pentru șefia viitorului Parchet European au început sub mandatul vechiului Parlament.

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a declarat, sâmbătă, pentru B1 TV, că în cursul acestei săptămâni este foarte posibil un vot din partea statelor membre, în așa numita comisie COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană).

„A mai apărut o altă schimbare în Consiliu, Franța și-a schimbat poziția așa cum știm și treaba asta este confirmată, la fel am confirmat-o ieri și alaltăieri procedural și odată cu Franța își mai schimbă poziția și alte state membre. Am confirmat cu prim-miniștri din Benelux, din Belgia, Olanda și Luxemburg, mai sunt și state membre care își schimbă poziția și în condițiile acestea președenția Finandeză, săptămâna viitoare, în COREPER o să pună în discuție ideea asta, după ce marți va avea loc o rundă de discuții între noua echipă de negociere a Parlamentului și președinția Finlandeză. Candidatul francez a primit altă funcție, dar teoretic și procedural el poate să spună oricând că în cazul în care e numit procuror șef european preferă funcția asta, în cazul în care e numit, atâta timp cât el nu și-a retras candidatura”, a declarat Coloș pentru B1.ro.

Pe data de 12 septembrie, europarlamentatul Siegried Mureșan a anunțat componența noii echipe a Parlamentului European care va negocia împreună cu Consiliul UE nominalizarea pentru funcția de procuror-șef european. Membrii noii echipe sunt Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania, Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania și Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ