Care este sprijinul extern pentru Iohannis? Păi nu prea este

| 29 sep, 2014

La evenimentul de lansare a candidaturii, niciun lider european important nu a ţinut să transmită vreun mesaj de încurajare pentru Klaus Iohannis.

Cu surle şi trâmbiţe, Klaus Iohannis şi-a lansat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale sâmbătă, în cadrul unui miting ce se dorea a impresiona prin numărul ridicat de participanţi. Liberalii şi democrat-liberalii au reuşit însă să strângă o mână de oameni, în marea lor majoritate momiţi cu tot soiul de pomeni. Pe lângă faptul că liderul PNL s-a făcut remarcat din nou prin lipsa talentului oratoric, la evenimentul de lansare a candidaturii niciun lider european important nu a ţinut să transmită vreun mesaj de încurajare pentru Klaus Iohannis.

Cu toate că edilul Sibiului a fost artizanul aderării PNL la Partidul Popular European, liderii populari nu s-au înghesuit să îşi facă apariţia la evenimentul de sâmbătă organizat de ACL în Piaţa Victoriei. La manifestaţia dedicată intrării lui Klaus Iohannis în cursa electorală pentru Cotroceni a fost prezent doar Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al PPE. În ciuda faptului că şeful Comisiei Europene este nimeni altul decât liderul PPE Jean-Claude Juncker, acesta nu a ţinut să transmită un mesaj de încurajare lui Klaus Iohannis, cum de altfel nu a făcut-o nici unul  dintre liderii importanţi ai PPE.

Citeşte şi: SONDAJ: Iohannis, mai periculos pentru Ponta în turul 2 decât Antonescu

De fiecare dată când a avut ocazia, Klaus Iohannis s-a lăudat cu legătura pe care o are cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Într-unul dintre momentele în care acesta defila cu relaţia pe care o are cu şeful cabinetului german, liderul liberal susţinea că se cunoaşte cu Angela Merkel şi că este un atu pe care o să îl folosească. "Este o legatură care există. Dacă o întreţinem? Nu sunt eu, cel puţin până acum, n-am fost în poziţia în care pot să mă întâlnesc foarte des cu doamna cancelar. Dar există această relaţie şi cred că e una foarte bună", a declarat liderul liberal în luna iunie în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune PRO TV.

Cu toate acestea, Angela Merkel nu a transmis niciun mesaj de sprijin pentru candidatul ACL la alegerile prezidenţiale. Şi aceasta deşi apartenenţa la aceeaşi familie politică a liderului liberal şi a cancelarului german ar fi trebuit să asigure sprijinul măcar de complezenţă al Angelei Merkel.

Citeşte şi: Cine este şeful de campanie al lui Klaus Iohannis? Răspuns: şeful de campanie al lui Traian Băsescu

În comparaţie cu Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta se bucură de un sprijin extern ridicat. La evenimentul de lansare al candidaturii la alegerile prezidenţiale a liderului social-democrat mai mulţi lideri europeni au ţinut să transmită mesaje video de încurajare. Printre liderii europeni care şi-au arătat sprijinul pentru candidatura şefului cabinetului s-au numărat: preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, vice-cancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, preşedintelui grupului social-democrat din Parlamentul European, Gianni Pittella şi premierii Belgiei, Serbiei, Slovaciei, Cehiei, Georgiei, Albaniei şi Republicii Moldova.

Lipsa mesajelor venite din partea liderilor europeni la lansarea lui Klaus Iohannis arată că edilul Sibiului nu este cunoscut de către partenerii României, în totală opoziţie cu premierul Victor Ponta, care a reuşit să îşi construiască o imagine solidă pe plan extern. În contextul regional tensionat, România are nevoie de un şef de stat validat de către liderii internaţionali pentru a gestiona rolul ţării noastre în zona Mării Negre.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ