Cât alocă Guvernul pentru judeţele afectate de inundaţii

| 31 iul, 2014

Guvernul va aloca 50 de milioane de lei pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman şi Prahova, a anunţat joi premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a adăugat că, dacă este cazul, vor fi aprobaţi bani şi pentru judeţele Timiş şi Caraş-Severin, după efectuarea unor evaluări.

Citeşte şi: Ministrul Apelor, despre inundaţii: Vina este a autorităţilor

'Avem o şedinţă importantă pentru că este şi rectificarea bugetară, dar în mod sigur cel mai important lucru este modul de gestionare a situaţiei din judeţele afectate de inundaţii. Domnul ministru Duşa este acum în zona Banatului şi toate instituţiile statului îşi fac treaba în Timiş, în Caraş. De asemenea, în judeţele în care a fost deja cod roşu s-au făcut intervenţii, s-au salvat foarte multe vieţi omeneşti. Îmi pare foarte rău de cele care nu au putut fi salvate, dar fiecare pompier, poliţist, jandarm, toţi cei care au fost pe teren şi-au făcut treaba şi şi-o fac în continuare. Important este că am scos de la rezervele statului toate materialele, alimente, apă, pături, tot ce este nevoie pentru cei care nu se pot întoarce în casele lor. Şi adoptăm acum, imediat după rectificarea bugetară, ca să avem bani în Fondul de intervenţie, primele sume de sprijin pentru judeţele deja afectate, judeţele din Oltenia şi din sud', a declarat premierul în şedinţa de guvern.

Premierul a mai anunţat că la Comandamentul pentru situaţii de urgenţă convocat joi seară se va face o evaluare a situaţiei la zi a zonele afectate de inundaţii.

'La ora 19,00 o să vedem exact în ce situaţie suntem şi ce este nevoie să intervenim rapid în perioada imediat următoare. După care, cu resursele puse la dispoziţie se va trece la ce este urgent, drumuri judeţene, poduri, podeţe şi, separat, pentru lucrările de amenajări diguri şi tot ceea ce e absolut necesar. De asemenea, pe sumele alocate se pot apuca de treabă imediat ce trece această perioadă şi imediat ce au toate procedurile tehnologice clarificate', a mai declarat Victor Ponta.

Citeşte şi: INUNDAȚII. A murit în urma unui atac de panică după ce și-a văzut casa luată de ape

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ