România găzduieşte un centru operaţional NATO. Flancul estic al alianţei, întărit la Bucureşti

| 02 iul, 17:27

Valoarea centrului operaţional NATO de la Bucureşti, inaugurat joi în prezenţa secretarului general NATO şi a preşedintelui Klaus Iohannis, este de 16 milioane de lei, din care 13 milioane lei reprezintă fonduri NATO, iar 3 milioane lei provin din bugetul MApN, a declarat joi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Structura reprezintă o interfață între sediul central al NATO și unitățile operaționale de pe teritoriul României. Ministrul Mircea Duşa a declarat că aici îşi vor desfăşura activitatea 42 de militari, dintre care 15 vor fi străini, din SUA, Turcia, Portugalia, Polonia, Ungaria, Grecia, Marea Britanie, Spania, Germania, Bulgaria şi Albania.

Centrul de comandă al NATO este găzduit de o clădire cu trei etaje, aflată în curtea sediului Statului Major al Forţelor Terestre, din Bucureşti. Clădirea a fost reabilitată şi dotată cu echipament care să asigure legătura cu comandamentul de la Napoli.

"Clădirea a fost reabilitată şi dotată cu elemente de comandă şi control care vor asigura legătura cu Comandamentul de la Napoli. Numărul militarilor care vor activa în această structură este de 42, din care România va ocupa 27 de posturi, iar restul de 15 sunt ocupate de aliaţii noştri NATO", a precizat Duşa, cu ocazia inaugurării sediului Unităţii de Integrare a Forţelor NATO.

Ministrul a arătat că pentru pregătirea şi operaţionalizarea acestei structuri NATO de comandă s-au parcurs paşii conveniţi împreună cu Alianţa.

"Înfiinţarea acestei structuri completează contribuţia României la procesul de adaptare a Alianţei la noile realităţi generate în urma crizei din Ucraina. Aceasta mai cuprinde înfiinţarea la Bucureşti a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, participarea României la măsuri de asigurare a securităţii naţionale şi aliate, îndeosebi prin exerciţii, participarea la acţiuni de poliţie aeriană, precum şi la misiuni pe Marea Neagră pentru a asigura securitatea maritimă", a mai spus Duşa.

Citeste si: Oprea: Unitatea de Integrare a Forţelor NATO, dovadă că suntem un membru responsabil al Alianţei

El a precizat că în toamna acestui an structura de comandă din România va fi acreditată şi va intra în funcţiune împreună cu structurile similare din alte state NATO, ''formând un lanţ de susţinere pentru activităţile de planificare a exerciţiilor, instruire şi eventual desfăşurarea de forţe NATO în caz de nevoie''.

Unitatea NATO de Integrare a Forțelor de la București nu va fi o bază militară, iar experții de aici vor juca un rol în planificarea exercițiilor, a declarat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

"Pentru ca statele noastre să fie în securitate trebuie să consolidăm capacitatea noastră de apărare și asistăm la cea mai mare creștere a acesteia de la sfârșitul Războiului Rece. Creștem capacitățile forței de reacție a NATO care ajunge la peste 40 mii de militari, am grăbit procesul de luare a deciziilor politice și militare și am înființat unitățile de integrare a forței NATO în șase țări — Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România. Abia aștept să vizitez aceste unități, în București, mai târziu, în cursul zilei de astăzi. Aceasta nu va fi o bază militară, este un cartier general mic, de aproximativ 40 de oameni, din România și din alte țări membre NATO", a precizat Stoltenberg.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România a contribuit la finanțarea acestei structuri de comandă a NATO, iar cea mai mare parte a personalului este român.

"Această structură de comandament urmează să fie activată oficial în cursul lunii septembrie, după finalizarea procedurilor specifice ale NATO", a spus Iohannis.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ