Cătălin Predoiu dă din casă: Udrea va fi candidatul pentru Cotroceni

| 11 iun, 2014

Cătălin Predoiu, fostul tehnocrat importat de un PDL debusolat de atâtea înfrângeri electorale, s-a cam supărat de pomană pe Mircea Geoană.

Social-democratul îi atrăsese atenția, destul de ironic ce-i drept, că în politică nu tot ce zboară se mănâncă, amintindu-i fostului ministru tehnocrat eforturile pe care le-a depus bătând provincia și apa în piuă cu primarii PDL, care-l invitau mereu la palincă, numai pentru a se trezi în prezent uitat și dat la o parte de noul eșalon de speranțe prezidențiale, mai precis de fostul consilier Cristian Diaconescu.

Analiștii dar și sursele din politică dau ca sigură o înțelegere secretă prin care cele două tabere de dreapta, aflate actualmente în concurență directă, urmează să-și unească eforturile sub bagheta și în interesul dirijorului din umbră, de la Cotroceni. Astfel din eșalonul prevestit al unei drepte reunificate au apărut noi prezidențiabili, de un calibru și într-un ritm care-l fac pe măruntul Cătălin Predoiu o ”știre de ieri”, la fel de irelevant pentru actuala configurație și pentru jocurile politice precum alte șlagăre de altădată, cum ar fi MRU sau Mihail Neamțu. Cătălin Predoiu i-a răspuns într-un registru jignitor lui Mircea Geoană, căruia s-a oferit să-i asigure un loc de muncă bine plătit dar și lecții de rezistență la băutură. Dar dincolo de schimbul de replici acide, fostul ”lider minune” al PDL a înțeles mesajul, dovadă și recenta ieșire plină de orgoliu la adresa lui Diaconescu, pe care Predoiu îl consideră o țintă falsă și o diversiune lansată de partidul de casă al lui Traian Băsescu în cursa pentru Cotroceni.

Cătălin Predoiu pare să fie, mai presus de toate, un om extrem de orgolios, căci a ținut să precizeze că înlăturarea sa din cărțile jocului prezidențial nu putea fi determinată de un adversar fără calibru, precum Diaconescu, ci de adevăratul candidat al PMP, ținut deocamdată la adăpost de lupta politică extrem de agresivă a acestei perioade.
”Rămâne de văzut dacă domnul Diaconescu va rămâne în cursă. Din ce declarații am văzut, nu este foarte limpede acest lucru, nu este exclus ca până la urmă doamna Udrea să candideze”, a bătut apropouri Predoiu, care a lăsat să se înțeleagă că știe el ce știe. Candidatura Elenei Udrea a devenit în prezent ”secretul” cel mai prost păzit al președintelui. Indiferent cine este propulsat în prima linie, că vorbim de alegerile de la recentul congres al popularilor sau de cursa pentru Cotroceni, toți sunt de acord – sub rezerva anonimatului, desigur- că pentru ambițiile politice și planurile de viitor ale lui Traian Băsescu singura soluție perfectă rămâne doar Elena Udrea, politicianul care este, paradoxal, cel mai slab cotat de electorat pentru această competiție importantă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ