Cătălina Ștefănescu, apropiata lui Dragnea, a ajuns la Bruxelles. Pentru cine lucrează?

| 09 iul, 10:33

Cătălina Ștefănescu, secretara fostului șef PSD - Liviu Dragnea, parlamentar pe zona Turnu Măgurele, a devenit consilier la Bruxelles.

Momentul ei de glorie a coincis cu ascensiunea politică a lui Dragnea la nivel central, iar presa vremii i-a surprins de mai multe ori pe cei doi în ipostaze cel puțin interesante. Victor Ponta declara la vremea respectivă că Dragnea “îl bătea la cap pe George Maior să-i angajeze iubita de atunci la SRI”, explicând că știe limba rusă și că a studiat la Moscova. Acest detaliu interesant ne-a amintit de Cătălina Ștefănescu, absolventă a Institutului Puskin din Moscova și de faptul că această tânără vorbea fluent limba rusă.

Vremea a trecut, Dragnea a fost condamnat la închisoare pentru angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, iar Cătălina Ștefănescu și-a găsit un alt protector în PSD. Ea va lucra de acum înainte în Parlamentul European, la cabinetul de europarlamentar al lui Cristian Terheș, ales pe listele PSD.

Echipa de lucru a eurodeputaților este plătită din bugetul Parlamentului European cu aproximativ 25.000 de euro pe lună. Ei pot avea maximum trei asistenți acreditați la Bruxelles, Luxemburg sau/și Strasbourg, dar și asistenți locali.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ