Ce a obținut România de la summit-ul NATO. Iohannis: Avem rezultate frumoase

| 12 iul, 14:48

Presedintele Klaus Iohannis a susținut, joi, o declarație de presă la Bruxelles, în urma summitului NATO organizat acolo.

Cele mai importante declarații ale președintelui Iohannis:

- Am termintat lucrările unui summit NATO foarte interesant și cu o sesiune neplanificată foarte intensă.

- Ce a obținut România: știți bine că din 2016 noi am încercat să consolidăm flancul estic. Am obținut un centru de comandă de trei stele, operațional. Am obținut o upgradare a statutului brigăzii multinaționale, care a căpătat un statut permanent. 

- Un al treilea rezultat, o întreagă sesiune a fost s-a desfășurat la inițiativa noastră despre Marea Neagră. 

- În ansamblu postura NATO a fost întărită, avem rezultate frumoase. 

- În final, sesiunea foarte specială: banii. Rezultatele sunt foarte diferite și ne aflăm destul de departe de momentul 2014. România a ajuns la 2%, SUA sunt în jur de 4%, dar avem aliați care au bugete de sub 1%. Atunci pe bună dreptate s-a pus la modul foarte apăsat în discuție împărțirea banilor. S-a renunțat la întâlnirile bilaterale, apăruse o discuție destul de intensă. Am continuat doar aliații, fără musafiri și am discutat despre bani. A ajuns la concluzii optimiste. Unii aliați s-au angajat să ajungă la 2%

- S-a discutat,fără o decizie, în perspectivă, să mergem cât mai departe. 

- Este prima dată când s-a invocat articolul 5, după catastrofa din septembrie
-
- Președintele Trump nu a inițiat un conflict, nu a fost agresiv, a spus lucrurilor pe nume.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ