Specialiştii spun că apa ajută la bună funcţionare a organismului, la scăderea în greutate şi la menţinerea unei mase corporale adecvate. Medicii mai precizează că înlocuirea apei cu alte lichide duce la apariţia bolilor precum diabet, hepatită, afecţiuni gastrice sau cardiovasculare, scrie gândul.

Pe piaţa din România există o varietate de ape minerale, care diferă în funcţie de conţinutul de ioni şi minerale. În plus, acestea au şi gusturi diferite. În aceste condiţii unele tipuri de apă pot fi consumate zilnic, fară limitare, în timp ce altele trebuie dozate, pentru că sunt recomandate în tratarea unor boli.

Astfel, persoanele care suferă de litiază renală sau hiperaciditate la nivelul stomacului trebuie să renunţe la consumul de apă carbogazoasă, atenţionează medicii. Apa îmbogăţită cu bioxid de carbon creează aciditate. De aceea, este de preferat să se consume apa plată, care este echivalentă cu cea minerală, din punct de vedere al sărurilor.

Apa medicinală, de tipul celei de la izvoarele din staţiunile balneoclimaterice, este foarte bună pentru persoanele care suferă de afecţiuni reumatice şi afecţiuni gastrice, fiind utilizată atât pentru uz intern, cât şi pentru uz extern, dar numai la indicaţia unui medic specialist. Apa plată este cea mai indicată însă, pentru că are un nivel scăzut de substanţe carbogazoase, care se găsesc în compoziţia ei naturală, fără nici un pic de adaos, aşa cum se întâmplă în cazul apei îmbogăţite.

Lipsa hidratării, atenţionează specialiştii, poate chiar să agraveze unele boli. Deshidratarea conduce la creşterea glicemiei, accentuând în acest fel starea persoanelor cu diabet zaharat, dar agravează şi alte afecţiuni, cum sunt bolile de inimă sau cele de rinichi.

Concurs de degustat apa

Pe 22 noiembrie se va organiza concursul Naţional de Ape Minerale, la Centrul AROMA din Corbeanca. Organizatorii şi-au propus să realizeze un demers de evaluarea a pieţei româneşti de apă minerală.

Odată cu acest concurs, producătorii vor putea să-şi înregistreze probele de apă în următoarele patru categorii: apă minerală naturală, apă de izvor, apă de masă şi apă medicinală.

Jurizarea se va face de către o comisie formată din 6 membri - 5 somelieri din România şi unul din Italia: Davide Oltolini - preşedintele juriului şi formator în Asociaţia Italiană a Somelierilor, specializat încă din 2002 în ape minerale. Din juriu vor face parte câţiva somelieri români de marcă: Marian Timofti, preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România 2011 (OSR2011) şi Laurenţiu Achim, preşedintele Federaţiei Somelierilor din România (FSR).

Degustarea probelor se va face, în orb, pe categorii, iar evaluarea se va face cu ajutorul fişelor de degustare, în funcţie de următoarele criterii: aspectul vizual (culoare, limpiditate, perlaj), impresia olfactivă, impresia gustativă (aromă, postgust), impresie globală (echilibru, corpolenţă).

Premiile se vor acorda pentru fiecare categorie în parte şi vor purta menţiunea: "Apă apreciată şi recomandată de juriul Concursului Naţional de Ape Minerale 2013". Numărul de premii acordate la o categorie nu va depăşi 30% din numarul total de probe înscrise la categoria respectivă.

Pentru producători va fi o premieră, deoarece nimeni nu a făcut până acum o evaluare comparativă, la nivel gustativ, a apelor minerale din piaţă. Pentru operatorii de HORECA rezultatele vor fi extrem de folositoare atunci când vor trebui să ia decizii de listare a apelor minerale. Pentru somelierii români va fi, cu siguranţă, o premieră, care va marca începutul unei noi specializări profesionale. Sunt sigur că în scurt timp vor apare şi în România 'hidrosomelierii'. Nu în ultimul rând, pentru consumatori, rezultatele concursului vor fi un ghid util atunci când se vor afla în faţa unui raft imens cu ape minerale şi se vor întreba care este produsul ce li se potriveşte mai bine.

Producatori de apă minerală invitaţi: Borsec, Stânceni, Poiana Negri, Perla Harghitei, Phoenix Buzias, Bucovina, Roua Muntilor, Carpatina, Bodoc, Amfiteatru, Perla Covasnei, Zizin, Vâlcele, Lipova, Tuşnad, Hera, Izvorul Minunilor, Biborţeni, Harghita, Nova Oaş, Boholt, Keia, Talea, Azuga, Bilbor, Aqua Carpatica, Aqua Sara, Aqua Hercinica, Perenna Premier, Izvorul Muntelui, Spring Harghita, Apa Iezer, Poiana Izvoarelor, Apa Maxima, Calipso.