Ce înseamnă condițiile lui Macovei pentru Iohannis – un apel la deconspirare

| 25 sep, 2014

Întreaga strategie a candidatului ACL s-a bazat și continuă să se bazeze pe un joc dublu, prin intermediul căruia actualul președinte al PNL a încercat să obțină sprijin atât din zona electoratului de dreapta care a votat pentru demiterea președintelui în 2012 și i-a susținut suspendarea, cât și din zona alegătorilor care îl au în continuare la inimă pe Traian Băsescu.

Miercurea aceasta, scăpată de primul hop major pe care a trebuit să îl treacă în încercarea de a candida la prezidențiale, adică de strângerea semnăturilor necesare pentru înscrierea în cursă, Monica Macovei a ieșit la atac împotriva principalului său contracandidat de pe zona de dreapta, Klaus Iohannis.

Profitând de faptul că, acum ceva timp, Klaus Iohannis a lansat un așa-zis Pact Național pentru Stabilitate și Democrație, Monica Macovei s-a declarat gata să se alăture demersului, dar cu o serie de condiții. Iar acestea un în mod evident ca miză principală ”deconspirarea” lui Klaus Iohannis, pe care contracadidata sa îl acuză verde în față că propune un demers ipocrit și lipsit de onestitate.

Citeşte şi: Îi va da ANI stingerea lui Iohannis?

"Pactul de stabilitate şi democraţie trimis de domnul Iohannis tuturor candidaţilor este incomplet, nu spune tot adevărul şi nu aduce integritate în viaţa politică", a afirmat Macovei, arătând cu degetul către omisiunile majore din demersul inițiat de candidatul ACL.

Prima dintre acestea, spune Macovei, ar fi legată de faptul că Iohannis nu spune nimic despre colaboratorii Securității și despre parlamentarii care au probleme cu integritate din propria curte politică. "Eu voi semna acest pact numai dacă se modifică în acest sens şi dacă există şi onestitate, de exemplu cei doi deputaţi incompatibili pleacă din Parlament şi cei condamnaţi şi colaboratori ai Securităţii sunt daţi afară din partidele respective", a precizat Macovei.

Totodată, fosta democrat-liberală îi cere lui Klaus Iohannis să își completeze pactul și să adauge abuzurile împotriva statului de drept făcute în iunie 2012, dar şi cele din ”marţea neagră”, când deputaţii PNL şi PSD au votat pentru ”superimunitatea” demnitarilor.

Citeşte şi: Cătălin Predoiu, un premier de sfârșitul lumii

Să remarcăm, ajunși la acest ultim punct că, în fond, solicitarea Monicăi Macovei este o capcană fără ieșire pentru Klaus Iohannis. Întreaga strategie a candidatului ACL s-a bazat și continuă să se bazeze pe un joc dublu, prin intermediul căruia actualul președinte al PNL a încercat să obțină sprijin atât din zona electoratului de dreapta care a votat pentru demiterea președintelui în 2012 și i-a susținut suspendarea, cât și din zona alegătorilor care îl au în continuare la inimă pe Traian Băsescu.

Or, ceea ce îi cere Monica Macovei lui Klaus Iohannis este în fapt să dea cărțile pe față și să înceteze la acest joc, asumându-și public faptul că, în realitate, este trup și suflet omul lui Traian Băsescu. Ceea ce, în fond, este deja binecunoscut majorității românilor, care, încet-încet s-au convins de faptul că Iohannis este doar un alter-ego al președintelui Băsescu, pe măsură ce ieșirile sale publice au ajuns practic să fie simple reflexii în oglindă ale message-box-ului de la Cotroceni.

Citeşte şi: Băieţii cu care Iohannis riscă să schimbe România în raiul mafiei

Rămâne desigur de văzut în ce măsură Klaus Iohannis va da curs solicitării Monicăi Macovei. După toate probabilitățile însă, demersul acesteia va rămâne fără răspuns, Klaus Iohannis preferând de fiecare dată când s-a aflat în încurcătură mai degrabă să tacă decât să adopte o poziție clară. Cum însă românii s-au cam prins cum stă treaba cu domnia sa, este puțin probabil ca tăcerea să mai păcălească pe cineva.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 sep, 2014
ferenczy-comunicator
alt rahat de articol....
se pare ca astazi la pranz a mancat fasole cu ciolanul ramas de la masa lui Sultanescu
Acest ziarist,putin miop,putin sluga la Sultanescu este,pe surse,poreclit in redactia Obiectiv: Septonic(vezi explicatia pe net, că merită)
se face si util,cu calitatile pe care le are..

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ