Ce investiţii pregăteşte Guvernul

| 12 sep, 2014

După ce ani în şir guvernele portocalii girate de Traian Băsescu au avut o strategie dezechilibrată de realizarea a investiţiilor ce au avut ca rezultat accentuarea decalajelor dintre regiuni, cabinetul condus de Victor Ponta a schimbat această viziune într-una echitabilă care să includă şi zonele mai puţin dezvoltate.

Un exemplu de modul în care se implementează noul model de dezvoltare propus de guvernul Ponta este judeţul Bistriţa-Năsăud unde, după ce o perioadă îndelungată investiţiile de la centru au fost minimale, în ultimii doi ani de zile au fost finalizate sau se află în curs de finalizare o multitudine de proiecte. Printre acestea se numără şi campusul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, cel mai mare colegiu din judeţul Bistriţa-Năsăud, care au fost inaugurate cu ocazia recentei vizite a premierului în muncipiul reşedinţă de judeţ. Lucrările au valoare de aproape 7 milioane de euro şi sunt realizate cu sprijin guvernamental. Totodată, Victor Ponta a înmânat cheile microbuzelor şcolare destinate elevilor din mediul rural care locuiesc departe de unităţile de învăţământ. Prezent la inaugurarea investiţiei de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, primul-ministru şi-a reiterat angajamentul luat faţă de dezvoltarea învăţământului declarând că “orice leu şi orice euro pe care îl investim în Educaţie şi în Sănătate este cea mai bună investiţie pe care poate să o facă cineva.”

Tot joi, şeful executivului a fost prezent şi la inaugurarea lucrărilor de modernizare ale Gării Bistriţa-Nord, care au fost finanţate prin fonduri europene. Modernizarea la standarde europene a gării feroviare a început în anul 2012 şi a costat 56,6 milioane de lei. Lucrările fac parte dintr-un program mai amplu, la nivel naţional care vizează reabilitarea terminalelor feroviare.

Nu este însă singura investiţie destinată infrastructurii feroviare demarată de cabineele conduse de Victor Ponta. Pe lângă reabilitarea gărilor la standarde europene, se desfăşoară la ora actuală lucrări de modernizare pe coridorul feroviar IV paneuropean. Costul total al lucrărilor din cadrul acestui proiect se ridică la 2,2 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde de euro sunt asiguraţi din fonduri europene. De asemenea, nu trebuie uitat că actualul cabinet a reuşit să ducă la bun sfârşit lucrările de modernizare a căii ferate ce leagă Capitala de Constanţa, unde trenurile circulă acum la o viteză de 160 km/h şi parcurg distanţa dintre cele două oraşe în doar două ore.

Reîntorcându-ne acum la judeţul Bistriţa-Năsăud, să observăm că joia aceasta a fost dat în folosinţă şi drumul naţional 15A Sărăţel-Reghin care conectează judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş şi a fost recent reabilitat. Investiţia a fost realizată cu ajutorul Băncii Europene de Investiţii iar valoarea acesteia a fost de 162,9 milioane de lei. Prin modernizarea acestei şosele, localităţile din cele două judeţe nu vor mai fi izolate din cauza infrastructurii precare şi vor putea atrage investiţii străine care să creeze noi locuri de muncă şi să ridice nivelul de trai al locuitorilor din această zonă a ţării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ