Ce vești bune aduce Paștele pentru economie

| 15 apr, 18:04

Câștigătorii loteriei bonurilor fiscale nu sunt singurii români care au primit o veste bună de la instituțiile statului de Paști. Schimbarea din ultimii ani a modelului economic dominat de austeritate într-unul reprezentativ pentru statul social a însemnat că România a mers într-o direcție bună și continuă să evolueze.

Acest lucru este confirmat și de cea mai recentă prognoză de creștere economică pentru 2015 publicată într-un raport al FMI. Economia țării va avansa anul acesta cu cel puțin 2,7%, un nou semnal pozitiv, de încredere, care ne confirmă că suntem pe drumul cel bun și că Guvernul poate continua planul de relaxare fiscală pregătit pentru următoarea perioadă.

Citeşte şi: FMI: Economia românească va crește cu 2,7% anul acesta

Perspectivele de dezvoltare pentru următorii ani sunt reale, iar interesul tuturor reprezentanților mediului de afaceri și ai angajaților din România este continuarea creșterii și materializarea datelor macroeconomice în planuri de investiții, în creare de locuri de muncă și în taxe mai mici.

De altfel, semnale puternice de sprijin vin și din partea investitorilor străini, care au adus în țară peste 400 de milioane de euro doar în primele două luni ale anului, în creștere cu 45% față de 2014. Este, evident, o veste bună care merită salutată, pentru că vorbim de fapt despre consolidarea încrederii pe care investitorii care activează pe plan internațional o au în evoluția economiei naționale.

Citeşte şi: Cum întâmpină mediul de afaceri și analiștii reducerea TVA la alimente

Și apropo de companii care au succes în România, aproximativ 37% dintre IMM-urile din România urmăresc o extindere moderată a activității în următorii 2 ani potrivit datelor din ultima ediție a 'Cartei Albe a IMM-urilor — ediția 2014'.

Iar Dacia este una dintre companiile mari care au început anul pe creștere. Vânzările Dacia la nivel mondial s-au majorat cu 12% în primul trimestru din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, iar în România au punctat un avans de 33%.

Interesant este totodată faptul că, potrivit unui raport al Bursei de Valori București, valoarea totală a tranzacțiilor, cu excepția oferte publice, a crescut cu aproape 33% în luna martie comparativ cu luna februarie, la 875 milioane lei (197,4 milioane euro).

Citeşte şi: Economia României a crescut cu 2,8% în 2014

Mai departe, datele Institutului Național de Statistică ne mai arată că lucrările în construcții au crescut în primele două luni ale anului cu aproape 15% în comparație cu aceeași perioadă din 2014, datorită volumului lucrărilor de construcții noi, în creștere cu 20,2%.

Iar o ultimă veste bună a acestor zile: Programul Operațional Regional 2007 - 2013 avea la finalul lunii martie o rată de absorbție de 60,89%, , în creștere cu 2,31 puncte procentuale față de nivelul de la finalul lunii precedente.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ