Cea mai complexă simulare a evoluţiei Universului. Peste 12 miliarde de ani prezentaţi în 2 minute VIDEO

| 08 mai, 2014

Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology din Cambridge au realizat cu ajutorul unor supercomputere cea mai complexă simulare de până acum a naşterii şi evoluţiei Universului. Peste 12 miliarde de ani sunt prezentaţi într-un video impresionant.

Proiectul, intitulat Illustris, este la fel de complex cum ar fi simularea creşterii unui om, cu prezentarea fiecărei enzime şi lanţ ADN din corpul lui.

Această simulare este o reuşită remarcabilă, care cuprinde toate elementele de pe o distanţă de 350 de milioane de ani-lumină: galaxii, stele, găuri negre.

Noul model urmăreşte de asemenea evoluţia materiei întunecate, a energiei întunecate, a gazelor şi prafului stelar, începând cu câteva milioane de ani după Big Bang.

La începutul Universului, materia întunecată era dominantă, formând structuri enorme, ca o pânză de păianjen. Materia obişnuită era atrasă în zonele cu multă materie întunecată şi forma galaxiile.

După 3 miliarde de ani de la Big Bang au început să se formeze praful şi gazul mai cald. Se formează şi găurile negre uriaşe din centrul galaxiilor şi stelele gigantice, care apoi explodează în supernove, dând naştere la noi elemente, cum sunt heliul, carbonul şi oxigenul, esenţiale pentru formarea planetelor şi apariţia vieţii.

Rezultatele simulării au fost prezentate în revista Nature, pe 7 mai.

Sursa: Wired

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ