Cioloş: Nu am venit pentru a-mi crea un partid politic

| 23 noi, 08:50

Administraţia publică trebuie reformată din temelii, susţine premierul României. Dacian Cioloş a declarat duminică seară, la un post de ştiri, că sistemul trebuie depolitizat complet, începând de la vârf. Prim-ministrul vrea să schimbe actele normative, astfel încât funcţionarii publici să fie plătiţi în funcţie de performanţă, iar avansările oamenilor competenţi să nu mai fie blocate de politic.

"Cred că guvernul are instrumente ca să procedeze la anumite schimbări. N-o să putem să facem singuri, vom avea nevoie şi de anumite pachete legislative care vor trebui adoptate în Parlament, dar cred eu că dacă demonstrăm că guvernul este capabil să mişte lucrurile din punct de vedere al eficienţei administraţiei şi al depolitizării, dar nu pentru a repolitiza, eu ştiu, cu alţi oameni susţinuţi de anumite partide. Deci, să facem în aşa fel încât la sfârşitul lui 2016 să predăm o administraţie care să fie mai eficientă, care să nu fie politizată în sensul de a avea oameni care au singura lor calitate aceea de a fi susţinuţi de un partid sau altul, indiferent de gradul lor de competenţă", a declarat Dacian Cioloş.

Citeşte şi: Dacian Cioloș: România este parte a UE, nu este o anexă

Dacian Cioloş a amintit că există deja un proiect de lege privind salarizarea unică în guvern şi a menţionat că are intenţia să-l continue, dar conexat cu reforma administrativă.

Premierul a mai precizat că nu este interesat să intre în politică şi a infirmat zvonurile potrivit cărora ar dori să înfiinţeze un partid.

"Nu pentru a-mi crea un partid politic sau pentru a intra într-un partid politic sau, eu ştiu, pentru a mă prezenta la alegeri în 2016, nu pentru asta am venit. Am venit pentru că preşedintele României mi-a dat un mandat. Am simţit după discuţia cu dânsul că putem face echipă şi că ăsta este şi obiectivul dânsului ca un guvern în care, sperăm, populaţia să aibă încredere să reuşească şi să reuşim împreună şi să facem în aşa fel încât, după sfârşitul lui 2016, să se continue un proiect de construcţie cu un guvern politic, legitim şi legitimat prin vot", a adăugat premierul.

Cioloş a mai spus că, deocamdată, nu se gândeşte să fie şeful executivului după terminarea acestui mandat.

"Nu asta e ambiţia mea. Eu am primit un mandat de un an de zile în care să fac anumite lucruri. Ştiţi că am evitat să fac politică până acum, pentru că îmi cunosc limitele şi competenţele şi mă implic acolo unde simt că pot să aduc un plus. Asta am făcut-o şi acum, sub o oarecare presiune, dar am acceptat şi îmi asum ceea ce am acceptat şi obiectivul meu este să duc lucrurile la bun sfârşit până la finalul lui 2016". 

Dacian Cioloş a precizat că a primit sugestii de la partidele politice pentru desemnarea anumitor oameni în cabinetul său, dar nu a ţinut cont de ele.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ