CM 2018. Vladimir Putin REFUZĂ să reducă numărul oraşelor-gazdă din Rusia

| 29 aug, 2014

CM 2018. Rusia, organizatoarea Mondialului de fotbal din 2018, nu va ţine cont de recomandările FIFA în privinţa reducerii numărului oraşelor-gazdă de la 11 la 9, a declarat vineri preşedintele Vladimir Putin.

''Noi am discutat despre acest subiect cu guvernul şi am decis să nu reducem numărul oraşelor care vor găzdui Cupa Mondială 2018'', a spus Vladimir Putin la televiziunea rusă.

CM 2018. După experienţa Mondialului 2014 din Brazilia, FIFA a recomandat Rusiei ca ''această Cupă Mondială să se desfăşoare pe 10 stadioane şi în 9 oraşe'' în loc de ''12 stadioane din 11 oraşe'' cum era prevăzut, potrivit declaraţiei ministrului rus al Sporturilor, Vitali Mutko, făcută la jumătatea lunii august.

El a asigurat apoi că Rusia va lua o decizie ''ţinând cont de nivelul progresului pregătirilor din fiecare oraş''.

CM 2018. Miercuri, noul stadion de 42.000 locuri al lui Spartak Moscova, Otkrîtie Arena, care urmează să găzduiască meciuri de la Cupa Mondială 2018 şi de la Cupa Confederaţiilor 2017, a fost inaugurat în prezenţa lui Vladimir Putin.

Costul pregătirilor pentru găzduirea Mondialului, cuprinzând construcţia de stadioane în şase oraşe şi renovarea terenului din oraşul Ekaterinburg (Ural), este estimat la 20 miliarde dolari de către Ministerul rus al Sporturilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ