Colecţia de artă a lui Corneliu Vadim Tudor, scoasă la licitaţie

| 10 noi, 12:53

O colecţie de artă din "patrimoniul" lui Corneliu Vadim Tudor este scoasă la licitaţie de casa Artmark. Fotografii cu autografe ale unor staruri de cinema, ca Alain Delon şi Catherine Deneuve, imagini cu Nichita Stănescu sau Marin Preda, scrisori semnate de Regina Maria sau Napoleon Bonaparte cât şi icoane sau tablouri, "o diversitate de obiecte care conturează pasiunea colecţionarului", pot fi acum achiziţionate.

Licitaţia "Colecţia unui român. Corneliu Vadim Tudor" cuprinde 315 obiecte şi va avea loc pe 24 noiembrie, de la ora 19.30, la Athénée Palace Hilton din Bucureşti, informează site-ul artmark.ro.

Trei semnături olografe ale lui Napoleon Bonaparte se vor licita pornind de la suma de 7.000 de euro, fiind cel mai scump set al colecţiei, urmat de stiloul Montegrappa Roma Aeterna, din aur şi baga - folosit de Corneliu Vadim Tudor în ocazii de protocol -, în cutia sa originală, ediţie limitată, piesă de colecţie, al cărui preţ porneşte de la 6.500 de euro.

Între obiectele scoase la licitaţie se află şi manuscrisul de călătorie al lui Badea Vasile, continuator al lui Badea Cârţan, conţinând peste 100 de notaţii olografe ale autorităţilor vremii, între care Nottara, Brătianu, Eremia Grigorescu, Djuvara, raritate absolută, piesă de muzeu, 1914 - 1926, cu un preţ de pornire de 5.000 de euro, şi un ceas de trăsură, de secol XIX, care i-a aparţinut lui Mihail Kogălniceanu, piesă de colecţie, al cărui preţ porneşte de la 900 de euro.

Printre scrisorile din colecţia lui Corneliu Vadim Tudor se numără şi cea a scriitorului francez Victor Hugo, purtând semnătura olografă (preţ de pornire de 2.500 de euro), cea a scriitorului francez Anatole France, purtând semnătura acestuia (preţ de pornire de 850 de euro), dar şi ultima voinţă a mareşalului Ioan Antonescu, adresată mamei şi soţiei sale, din ziua condamnării sale la moarte de către Tribunalul Poporului, 17 mai 1946, purtând semnătura olografă (preţ de pornire 450 de euro).

Un carneţel de autografe din anii '20, conţinând semnături rare ale personalităţilor româneşti ale vremii, precum Take Ionescu, Octavian Goga, Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, patriarhul Miron Cristea, George Enescu, principesa Ileana, Virgil Madgearu, Regina Maria şi Martha Bibescu, are un preţ de pornire de 450 de euro.

În ceea ce priveşte obiectele de cult scoase la licitaţie, cel mai valoros dintre acestea este o icoană cu ferecătură de argint, înfăţişându-i pe Sfântul Mare Mucenic Ioan Războinicul şi pe Sfânta Muceniţă Varvara, apărătorii credinţei, care a aparţinut mareşalului Ion Antonescu, piesă de colecţie, cu un preţ de pornire de 600 de euro.

Preţul unei fotografii a cântăreţului Louis Armstrong, cu autograf, pleacă de la 450 de euro, iar cel al fotografiei compozitoului George Enescu, cu autograf, de la 125 de euro. O altă imagine, a papei Ioan Paul al II-lea alături de patriarhul teoctist şi Corneliu Vadim Tudor, în timpul vizitei suveranului pontif la Bucureşti, în mai 1999, are un preţ de pornire de 90 de euro.

Printre vedetele de cinema ale căror fotografii cu autograf sunt scoase la licitaţie din colecţia lui Corneliu Vadim Tudor se numără Catherine Deneuve (de la 75 de euro), Sophia Loren (de la 50 de euro), Alain Delon (de la 50 de euro) şi Brigitte Bardot (de la 50 de euro).

O imagine care îi înfăţişează pe scriitorul Marin Preda alături de publicistul Dinu Săraru, realizată de Vasile Blendea, porneşte de la 30 de euro, iar o fotografie cu poetul Nichita Stănescu, semnată de autor, are un preţ ce porneşte tot de la 30 de euro.

Corneliu Vadim Tudor, născut pe 28 noiembrie 1949, la Bucureşti, a fost scriitor şi politician, fondator al Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi senator. A înfiinţat revista România Mare, a scris 32 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică şi a candidat de cinci ori la preşedinţia României. A murit pe 14 septembrie 2015, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei din Bucureşti.

Mai multe detalii despre licitaţia "Colecţia unui român. Corneliu Vadim Tudor" se găsesc pe site-ul artmark.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 noi, 21:10
Alionescu Ionut
Preturile de pornire licitatie - mizerabil de mici!
Preturile de pornire ale licitatiei pentru vânzarea unor obiecte din colectia lui Vadim Tudor, sunt mizerabil de mici!
Nenorocitii astia il fura si mort pe Vadim!
Rusine "hienelor"!
10 noi, 20:48
Nicu
Ne veti gasi mereu
Ne veti gasi mereu! Suntem o echipa in plina ascensiune si prezenti peste tot. Si mereu vom fi vazuti, pentru ca suntem ambitiosi si nu ne lasam pana cand nu reusim! Si inca mai avem nevoie de colaboratori la fel de ambitiosi, care vor cu putere un viitor mai bun, prosperitate si succes. Veniti acum in echipa noastra si castigati bani! Cereti toate detaliile la adresa de email:[email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ