Comisia Europeană acuză Google că se folosește de puterea sa pentru a zdrobi competiţia în cadrul aplicaţiilor de mobil

| 20 apr, 19:35

Acuzații la adresa Google lansate de Comisia Europeană. Gigantul european este criticat pentru că s-ar folosi de puterea sa pentru a influența producătorii mondiali de smartphone-uri și pentru a zdrobi competiţia în cadrul aplicaţiilor, informează Bloomberg.

Comisia Europeană a trimis către Google o plângere formală antritrust, în care acuză compania că a încheiat anumite contracte ce împiedică producătorii de telefoane și tablete să adauge aplicații competitive si browsere web. Mai mult, Alphabet, compania care deține Google, este acuzată că plătește producătorii de telefoane și operatorii telecom să instaleze pe dispozitive numai motorul lor de căutare.

Margrethe Vestager, Comisarul European pentru Competiție, a declarat că, în opinia lor, atitudinea Google îi împiedică pe consumatori să aibă acces la o gamă mai variată de aplicații de mobil și servicii.

Google a anunțat, miercuri, că analizează cu seriozitate temerile Comisiei Europene privind sistemul de operare Android. Totuși, gigantul IT a subliniat că modelul său de afaceri păstrează scăzute costurile producătorilor și menține ridicată flexibilitatea lor, în timp ce acordă consumatorilor un control fără precedent asupra dispozitivelor mobile.

Google a precizat că este dispus să colaboreze cu Comisia Europeană pentru a demonstra că Android este bun pentru competiția de pe această piață și pentru consumatori.

„Sistemul de operare Android a ajutat la dezvoltarea unui ecosistem remarcabil și, foarte important, durabil, bazat pe software open-source și pe deschiderea spre inovație. Suntem gata să lucrăm împreună cu echipa Comisiei Europene pentru a demonstra că Android este bun pentru competiția de pe această piață și pentru consumatori", a afirmat Kent Walker, Senior Vice President & General Counsel la Google.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ