Comisia Europeană vrea să simplifice și să modernizeze POLITICA AGRICOLĂ A UE

| 15 dec, 18:54

O serie de îmbunătățiri majore ale normelor agricole ale Uniunii Europene urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018, acestea făcând parte dintr-un proces e simplificare și de modernizare a politicii agricole comune (PAC), informează Comisia Europeană.

"La 1 ianuarie 2018 vor intra în vigoare o serie de îmbunătățiri majore ale normelor agricole ale UE, după adoptarea de către Consiliul miniștrilor agriculturii și Parlamentul European a părții referitoare la agricultură și la dezvoltarea rurală din așa-numitul Regulament ''Omnibus''. Acest regulament modifică nu doar regulamentul financiar, care reglementează execuția bugetului UE, ci și 15 acte legislative sectoriale, inclusiv din domeniul agriculturii", se arată în comunicatul CE.

Regulamentul ''Omnibus'' simplifică și consolidează actualele norme ale UE în ceea ce privește o gamă largă de aspecte legate de agricultură, de la gestionarea riscurilor la acordarea de sprijin tinerilor fermieri, și este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri de simplificare și de modernizare puse în aplicare de către Comisie.

Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: ''Salut decizia luată de Parlamentul European și de Consiliu, care deschide calea spre punerea în aplicare a unei serii de măsuri de simplificare semnificative, ce vor ușura viața fermierilor și a altor beneficiari ai PAC. Aceste măsuri includ teme importante precum simplificarea normelor pentru instrumentele financiare, îmbunătățirea instrumentelor de gestionare a riscurilor și o mai mare flexibilitate pentru dispoziția privind fermierul activ''.

Printre principalele îmbunătățiri incluse în Regulamentul ''Omnibus'' se află: un sprijin sporit pentru poziția fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. Noile norme vor include clauze de repartizare a valorii care urmează să fie negociate de fiecare sector de produse și oferă pentru prima dată fermierilor dreptul de a solicita un contract scris (cu excepția tranzacțiilor realizate cu IMM-urile).

De asemenea, vor fi simplificate instrumentele de gestionare a riscurilor pentru a-i ajuta pe fermieri, inclusiv un instrument sectorial specific de stabilizare a veniturilor și îmbunătățirea sistemelor de asigurări, care vor permite o compensație de până la 70% pentru fermierii ale căror producții sau venituri sunt reduse cu cel puțin 20%.

Sunt introduse norme mai clare privind intervenția pe piețe, care permit Comisiei să acționeze rapid pentru a aborda disfuncționalitățile pieței, fără a fi nevoită să recurgă la măsuri de intervenție publică sau de depozitare privată.

Potrivit unui comunicat al executivului comunitar, va exista o mai mare flexibilitate acordată statelor membre pentru a sprijini anumite sectoare de importanță economică, socială sau de mediu prin sprijinul cuplat facultativ, chiar și atunci când aceste sectoare nu se află în stare de criză.

"Vor fi norme mai clare privind sprijinul acordat fermierilor, în special printr-o mai mare flexibilitate în ceea ce privește definiția fermierilor activi și prin stimulente mai puternice pentru tinerii fermieri, cu o creștere a plăților suplimentare de la 25% la 50% și cu garantarea faptului că toți tinerii fermieri vor putea beneficia de indemnizația integrală de cinci ani pentru aceste plăți, indiferent de momentul în care le solicită în primii lor cinci ani de activitate", se arată în comunicat.

De asemenea, vor fi îmbunătățite măsurile de mediu, inclusiv simplificarea normelor privind diversificarea culturilor și adăugarea a trei noi tipuri de zone de interes ecologic axate pe culturi fixatoare de azot, oferindu-le fermierilor și autorităților naționale mai multe opțiuni adaptate circumstanțelor lor specifice.

Cu un accent clar pe norme mai flexibile și mai puțin birocratice, precum și pe îmbunătățirea rezultatelor în domenii-cheie, cum ar fi acțiunile de protecție a mediului și sprijinul acordat fermierilor, modificările propuse în Regulamentul ''Omnibus'' sunt pe deplin conforme cu noua abordare a PAC post-2020, prezentată în recenta Comunicare privind viitorul sectorului alimentar și al agriculturii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ