Consiliul Naţional al PSD de la Craiova a început

| 29 iul, 2014

Victor Ponta candidat. Consiliul Naţional al PSD, care reuneşte, marţi, la Craiova, în jur de 5.000 de social-democraţi, a început sub sloganul 'România puternică - schimbare până la capăt', însă în absenţa preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta, şi a preşedintelui executiv, Liviu Dragnea, aflaţi în zonele inundate.

Candidaţi prezidenţiale 2014. Cei doi lideri ai formaţiunii sunt aşteptaţi să ajungă la Consiliul Naţional în scurt timp.

La această reuniune, liderul PSD, Victor Ponta, urmează să solicite sprijinul colegilor săi pentru a candida la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Citeşte şi: VICTOR PONTA candidat. 29 iulie, Craiova – momentul schimbării

Participanţii la eveniment au primit un material electoral prin care premierul promite 'un model diferit de lider şi de preşedinte', precizând că îşi doreşte să fie un 'garant al corectitudinii' şi un 'preşedinte util României şi cetăţenilor ei'.

Ziua de 29 iulie are o semnificaţie simbolică, împlinindu-se doi ani de la organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Alegeri prezidenţiale 2014. 'Acum doi ani, pe 29 iulie, 7,4 milioane de români au decis oprirea regimului Băsescu. (...) Dar, deşi cetăţenii i-au spus în toate formele că nu-l mai vor, Traian Băsescu este acum mai aproape ca niciodată de o revenire la putere - direct şi prin intermediari. Tuturor celor care s-au săturat de Băsescu, dar şi celor care s-au săturat de scandal, de războaie politice şi de umilinţe, le spun că există o soluţie, o Românie schimbată în bine', spune Ponta, potrivit documentului amintit.

Consiliul Naţional al PSD se desfăşoară la Sala Polivalentă din Craiova.

Citeşte şi: Ponta explică de ce a ales CRAIOVA pentru lansarea candidaturii sale

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ