Cristian Preda: Consider că BPN al PDL e în afara Statutului

| 31 mai, 2013

Europarlamentarul Cristian Preda, despre care s-a spus că riscă excluderea din PDL, menţionează că nu va "retracta nimic" şi că nu are nimic de obiectat PDL, fiind solidar cu membrii simpli, dar consideră că "BPN e în afara Statutului" privind constituirea guvernului alternativ.

"Faptul că am cerut aplicarea Statutului PDL şi organizarea unui guvern din umbră mi-a atras nenumărate critici şi o nouă propunere de excludere. Nu e nimic nou. (...) Cine va privi în urmă va vedea că aşa-numitele atacuri la care am supus partidul au fost, de fiecare dată, propuneri absolut banale, de bun simţ, cum se spune.  Aşa se va întâmpla, sunt convins, şi cu propunerea de a aplica statutul cu rigoare, şi nu în funcţie de umori (cum e acum, în epoca Unificatorului)", scrie Preda pe blogul personal.

El menţionează că, spre deosebire de situaţiile precedente, acum a aflat "câteva lucruri noi" despre el. "Un vicepreşedinte al partidului, spirit elevat şi calculator desăvârşit, a declarat că am păgubit simpatia pentru PDL cu 'cel puţin cinci procente' ".

O altă colegă, exclusă acum câteva luni din PNL şi venită de curând în PDL, crede că sunt 'fioros'. Un amic, deputat european şi el, mă plasează în categoria 'zgomotului produs de euri fără saţ şi de manevrele sulfuroase ale răzbunării', care vor deschide calea socialismului în România. În fine, şeful grupului parlamentar al PDL aşteaptă să 'retractez şi să-mi cer scuze'. Tuturor, le mai spun o dată: nu voi retracta nimic. Într-un partid normal, antipatiile sau simpatiile personale sunt cenzurate de reguli. E momentul ca şi PDL să facă acest pas", continuă el.

Preda mai scrie că le solicită membrilor BPN ca, în următoarea şedinţă, "să îi ceară socoteală lui Vasile Blaga pentru neaplicarea articolului 56 din Statutul PDL", care prevede că atunci "când partidul nu este la guvernare, se constituie Guvernul Alternativă (GA), care: (a) poate delega reprezentanţi în orice colectiv al partidului care elaborează propuneri cu caracter normativ; (b) înaintează BPN analize şi propuneri, în vederea avizării pentru activitatea din Parlament. Deciziile BPN sunt obligatorii. (2) În activitatea sa GA va colabora cu comisiile de specialitate ale partidului. (3) Organizarea şi func?ionarea GA, sunt stabilite prin regulament, aprobat de către CNC, la propunerea BNP".

Acum câteva zile, vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu declara că va propune în şedinţa de luni a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL. Între timp, Daniel Funeriu a demisionat din PDL.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a apreciat că ar fi "absurd" ca Theodor Paleologu să fie exclus din partid, dar, în ceea ce îi priveşte pe Teodor Baconschi şi pe Cristian Preda, ea spune că aceştia nu critică, ci denigrează partidul, fiind mult mai "fioroşi" cu PDL decât cu USL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, spune că există "colegi din partid" care atacă PDL folosind "aceeaşi retorică la fel ca USL", adăugând că aceste cazuri vor fi discutate în structurile formaţiunii, însă nu a dorit să spună numele celor care vor fi în discuţie sau posibilele sancţiuni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ