Cristoiu, ipoteză INCENDIARĂ despre ofițerii acoperiți din presă. Care este legătura cu Kovesi

| 12 dec, 2014

În cursul zilei de joi a izbucnit o adevărată dispută publică între Laura Codruța Kovesi și reprezentanții Guvernului privind bugetul DNA.

Nici Ion Cristoiu nu a putut să stea deoparte şi şi-a expus părerea pe blogul personal.

”Nici banii pentru Sănătate, nici banii pentru Educație, nici banii pentru eradicarea sărăciei n-au stîrnit atîta scandal ca banii pentru procurorii DNA. Dacă mă gîndesc bine, n-ar trebui să mă mire reacția unor confrați de breaslă la știrea că DNA n-a primit prin Buget banii ceruți: DNA e Divizia Penală a SRI”, punctează Cristoiu pe blogul personal.

”Un american obișnuit cu o presă care ia foc doar cînd drepturile individului sunt puse la îndoială ar fi crezut, luînd seamă la alarmele, revoltele și zbieretele stîrnite joi în presa noastră de Proiectul de Buget că Guvernul Ponta a propus bani mai puțin la Sănătate sau la Educație.

Americanul s-ar fi crucit aflînd ce a făcut pe unii jurnaliști să sară din cazărmi și să îndrepte șpanga puștii spre Guvern: Plîngerea Laurei Codruța Kovessi că DNA n-ar primi paralele cerute de ea pentru 2015.

Firește, pînă la urmă lucrurile s-au lămurit. A fost vorba de o neînțelegere”, explică Cristoiu.

Cristoiu își continuă explicații precizând că este mirat de ”jeluirile unor colegi de breaslă mai tineri” cu privire la solicitările Laurei Codruța Kovesi privind bugetul DNA.

”Dacă m-ar soma cineva să mă pronunț, aș spune că bravii procurori de la DNA, cîntați de presa noastră de ofițeri acoperiți și de firme de presă paravan ale SRI, ar putea munci și pe salariile pe care le primesc acum, dacă tot sunt atît de dedicați serviciului, mai ales că trei sferturi din anchetă e făcută de SRI, altă instituție care nu stă rău cu banii și, mai ales cu timpul, dacă mă gîndesc că directorul SRI mai are un pic și-l depășește pe Balzac la numărul de cărți publicate de cînd e în fruntea Serviciului.

Că distinsa Laura Codruța Kovesi vrea mai mulți bani pentru DNA nu mă miră.
Peste tot în lume șefii de instituții folosesc dezbaterea la Buget pentru a cere bani, cît mai mulți bani.
Mă miră însă reacția unor colegi de breaslă mai tineri la jeluirile Laurei Codruța Kovessi. Aceștia au tresărit au sărit imediat în sus de parcă s-ar fi ivit riscul de a pierde Ardealul.

Nici banii pentru Sănătate, nici banii pentru Educație, nici banii pentru eradicarea sărăciei n-au stîrnit atîta scandal ca banii pentru procurorii DNA. Dacă mă gîndesc bine, n-ar trebui să mă mire reacția unor confrați de breaslă la știrea că DNA n-a primit prin Buget banii ceruți:
DNA e Divizia Penală a SRI”, mai precizează Cristoiu.

Ziaristul conchide precizând că este somat să spună care sunt ofițerii acoperiți din presă.

”Tot sunt somat să spun care sunt ofițerii acoperiți din presă. Nu e nevoie: Joi, 11 decembrie 2014, s-au descoperit singuri!”, punctează Cristoiu.

loading...

Ştirile orei

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 dec, 2014
nidacov
mos cristoi scrie impotriva vantului doar ca sa ramana in centrul atentiei !
Nu mai este cea fost si simte ca i se va pierde urma prin presa romaneasca...
NU STIE SA PIARDA !
I se vad pe piept si pe pantaloni cum i s-au scurs invidia, rautatea, frustrarile...si-a incuiat mintea in scenarii aberante si caraghioase si din cand in cand baga batul prin gard...
Cred ca i se da prea mare atentie...
IGNORATI-L !
12 dec, 2014
ILFOVEANU
Pentru salvarea Muzeului Literaturii Romane, nici un functionar de STAT, nu a intervenit!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ