Crucea de pe Caraiman a intrat oficial în Cartea Recordurilor

| 17 feb, 2014

Oficialii din Primăria Buşteni au primit în weekend certificatul care atestă intrarea oficială în Cartea Recordurilor a Crucii Eroilor de pe Caraiman.

Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, a primit în weekend, cu ocazia “Serbărilor Oraşului Buşteni”, certificatul de intrare în Cartea Recordurilor a Crucii Eroilor Neamului din Masivul Bucegi. Acesta atestă faptul că este cea mai înaltă cruce din lume (39,30 m), amplasată la peste 2.291 metri. Totodată, a fost semnat Protocolul de parteneriat şi colaborare între Consiliul local al Oraşului Buşteni, Fundaţia Culturală ”Bartoc” şi Asociaţia Rotary Club Valea Prahovei, prin care se va realiza un program complex de ”restaurare, reabilitare, conservare şi revitalizare a Monumentului Eroilor de pe Muntele Caraiman”.

Acordul de parteneriat presupune, printre altele, realizarea studiului istoric al obiectivului, ridicarea topografică a zonei, studiu geologic, precum şi iniţierea unei campanii de strângere de fonduri intitulată ”Daţi un ban pentru Caraiman”.

Certificatul oficial a fost înmânat în weekend oficialilor din Buşteni. FOTO Primăria Buşteni Crucea Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe Vârful Caraiman, a fost desemnată în ianuarie, de oficialii Guinness World Record, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 feb, 2014
Maxim Liviu
Dati un ban pentru crucea de pe Caraiman
Unde ; cand si cum punem da un ban pt. Caraiman S-a creat un sait ,exista un cont la banca sau cum?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ