DEPRAVARE supremă! Cum arătau "fetițele dulci" din bordelurile Bucureștiului interbelic și ce tarife practicau

| 20 iul, 2014

Despre prostituţia bucureşteană, localurile şi cartierele unde se practica această, în perioada interbelică şi antebelică se vorbeşte pe un ton ce fluctuează de la ruşine la admiraţie. Legalizarea şi chiar impozitarea acestei ocupaţii după o sumă de modele ce au existat odinioară în România stârneşte azi discuţii aprinse.

Istoricul Adrian Majuru a povestit pentru jurnalistii de la Adevarul, ca in anii '30, Bucurestiul era plin de bordeluri. Fiecare sector al Capitalei avea in perioada interbelica, cinci-sase asemenea localuri.

Prostituatele mai stilate isi faceau meseria in stabilimentele de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, la Crucea de Piatra ori in propriile apartamente. Multe dintre ele isi cautau clienti prin hoteluri, magazine sau teatre.

Bordelurile functionau legal, dar in zonele marginase existau si stabilimente clandestine.

Istoricul Adrian Majuru povesteste ca femeile care practicau aceasta meserie, cel mai adesea aveau cate o porecla, dar si un protector. Cele mai multe dintre ele erau trimise la scoli in strainatate, aveau cultura generala si stiau sa vorbeasca mai multe limbi straine. Celebra dama de companie, Mita Biciclista, era o domnisoara de pension.

Tarifele pentru o noapte de placere puteau ajunge pana la jumatate din salariul unui muncitor specializat. Totodata, clientii fideli isi puteau achizitiona abonamente pentru cate 10 vizite.

Legendele urbane spun ca si regele Carol al II-lea ar fi avut povesti de iubire cu prostituate.

Un interes deosebit iese la suprafață şi în ceea priveşte mândria şi adminiraţia, a celor care se plimbând-se prin diverse ţări, au vizitat numitele cartiere sau zone roşii şi pe care le-au găsit cel puţin amuzante sau chiar de recomandat prietenilor, şi despre care le văd doar ca pe o invenţie a “civilizaţiei” apusene. Există o întreagă istorie ce stă în alegerii acestei culori pentru felinarele cu pricina, scrie historia.ro.

Bordeluri la români – perioada modernă

Casele de toleranţă din Bucureştiul interbelic şi antebelic funcţionau legal, cel puţin de la finalul secolului al XIX-lea. Totuşi acest lucru nu exclude faptul că erau hanuri şi locuinţe unde se practica clandestin prostituţia. Astfel de localuri unde se putea agăţa o prostituată fără condicuţă erau adesea braserii, varieteuri precum "Salata" din preajmă Gării de Nord, cluburi de noapte etc.

Prima încercare de reglementare a prostituţiei s-a realizat în 1859, după ce cu şase ani mai devreme fusese introdusă obligativitatea "conduitei". Matroanele bordelurilor, numite "femei pezevenghi", îşi trimiteau fetele, discret, la control medical săptămânal. Ulterior din 1895, intră în vigoare un regulament după modelul francez, în care se interzicea, printre altele, plimbarea prostituatelor pe diferite artere bucureştene la orele promenadei.

Între 1862 şi 1930 a funcţionat în România sistemul de inspiraţie reglementarista, adică sistemul prostituţiei colective, a "pensionarelor de bordel" şi al prostituţiei practicate individual cu o condicuţă de sănătate. Condiţia practicării era o înregistrare prealabilă la Poliţie şi la Serviciul Sanitar în evidenţa prostituatelor, după îndeplinirea cerinţelor legate de o limită de vârstă şi stare de sănătate.

Persoanele care erau înregistrate intrau într-un regim de consultaţii periodice şi primeau o condică care constituia noua "identitate" şi permisul pentru exercitarea acestei ocupaţii.

Prostituţia individuală sau "singuratică" era practicată în locuinţe particulare închiriate şi racolarea se făcea cu precădere în stradă, în timp ce la bordel persoanele erau aşteptate în incintă sau la intrare.

Sistemul reglementarist ia sfârşit în 1930 prin noua lege sanitară şi de ocrotire socială care desfiinţează "casele de prostituţie sau localurile unde se practică prostituţia cu femei găzduite". Noua lege a fost inspirată din legislaţia americană şi germană din anii 1925 şi 1927, favorabilă închiderii bordelurilor.

În baza noii legi, s-a desfiinţat şi a fost încriminată ocupaţia patronilor caselor de prostituţie. Persoanele care voiau să practice în continuare prostituţia o puteau face, însă cu riscul expunerii la noua prevedere penală a delictului de contaminare venerică.

Prostituata nu mai putea să mai aibă domiciliul în spaţii de consumaţie publică, dar putea practica, în schimb, în locuinţe închiriate în mod strict profesional. Vechea condicuţă de prostituţie este înlocuită acum cu o fişă de sănătate care devine confidenţială şi cuprinde starea de sănătate a persoanelor ce practicau prostituţia.

În anul 1943 în plin război se decide revenirea casei de toleranţe şi a ocupaţiei de "patron de bordel". Regulamentul numărul 24 din 1943 a redefinit profilul prostituatei şi al patronului de bordel. Frecventarea şi staţionarea în spaţiul public şi de consumaţie publică au fost interzise şi se introduce carnetul medical în care erau trecute consultaţiile medicale, locaţia autorizată de practică a prostituţiei şi instrucţiuni din regulament.

O noutate o constituie "Livretul de economii" a prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casă de economii 10% din încasările zilnice ale prostituatei. Măsura vizată era economisirea sumelor de BANI rezultate din prostituţie până la părăsirea de către persoană a acestei ocupaţii, prin exercitarea unui control asupra economiilor.

Crucea de Piatră a fost un bordel celebru din Bucureşti, fiind vorba de fapt despre un întreg cartier al plăcerilor, situat între Poşta Vitan şi zona Dristor de astăzi. Numele venea de la o cruce masivă de piatră amplasată în faţă unei biserici, ambele distruse în timpul Primului Război Mondial.

În afară de celebra stradă Crucea de Piatră, "fetele" de alt nivel financiar puteau fi întâlnite prin locuri mai puţin obişnuite precum cabareturile Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele selecte ale unor hoteluri precum Bulevard, Lido, Continental, Ambasador, HOTEL DE FRANCE etc. Existau şi un fel de proxeneţi pentru acest tip de doamne de companie – un caz celebru este din epocă este George Talianu, ucis dintr-o prostie de un birjar nervos pentru că nu îi plătise călătoria. În Bucureşti puteai să găseşti “fetiţe dulci” nu doar pe străzile mahalalelor, ci chiar urmând un traseu cu pretenţii: vechea stradă Regală, astăzi Ion Câmpineanu. Însă acestea costau pe măsură.

Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori. La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă, iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni. Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti''. Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în septembrie 1923, la care au participat şi delegaţi români, îşi propunea pe agenda de lucru, printre altele, combaterea fenomenului prostituţiei şi a criminalităţii internaţionale. Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare. Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine. Străbatem o perioadă de acută criză morală (I. Cernat, "Paza. Revista poliţienească", 1921)

Până şi majestatea sa regele Carol al II-lea frecventa bordelurile, De pildă era un cunoscut al celor de pe strada Brezoianu, iar "fetele" ştiau asta, chiar şi orele când majestatea sa obişnuia să se plimbe cu maşină. Armand Călinescu ar fi vrut să ia măsuri eficiente de triere şi selecţie a celor care ajungeau să se culce cu regele, dar trebuia să fie totuşi indulgent, îngăduitor cu "problemă" bietului Carol II (era afemeiat, potrivit presei vremii). "Problema" lui era ştiută de multă lume şi chiar a intrat în folclor încă din timpul domniei sale.

Tarifele de altădată

În vară lui 1944, o prostituată îşi declară tarifele: "500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el". Asta în condiţiile în care SALARIUL vremii oscila între 200 şi 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

Dar nu toate fetele erau aşa de scumpe: se putea că o "întâlnire" în Grădina Publică, în boscheţi, costa între 10 şi 50 de lei, depinde de muşteriu. Un consult medical pentru depistarea bolilor venerice ajungea, pentru libere profesioniste, cu deplasarea medicului la bordel, 100 de lei, iar pentru "sărmane", care se duceau la dispensar, 50 de lei sau gratuit.

Comunismul le-a făcut femei respectabile

La sfârşitul anilor '50, a fost demarată o misiune de "reeducare a elementelor care nu corespundeau noii morale marxist-leniniste". Dacă noul cod penal din 1948 nu aduce atingere prostituţiei, decretul numărul 351 din 1949, abrogat ulterior în 1951, va reprezenta prima măsură care deschide calea incriminării prostituţiei.

Prostituatele vor fi trimise în Centre de reeducare pentru "adaptarea lor la exercitarea unei meserii şi al redresării lor morale".

Următorul pas şi cel propriu-zis al incriminării practicii s-a făcut prin articolul 433 al noului Cod Penal din 1957. Potrivit acestuia, pedeapsă pentru procurarea, de către o femeie, a mijloacelor de existenţa, din raporturile sexuale cu diferiţi bărbaţi, era considerată infracţiune.

Mai mult, în 1954, România a aderat la Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituării altei persoane.

Prostituatele prinse în fapt erau imediat trimise în fabrici. Multe prostituate rămâneau însă în serviciul şefilor comunişti şi numai aparent angajate în vreo fabrică. Prin anii ‘65 - ‘70, când prostituţia nu se mai practica la scară largă, tinerele care în urmă cu două - trei decenii îşi făceau hatârul prin locuri rău famate erau acum muncitoare cu vechime. Se vorbea pe la colţuri despre ele şi puţini ştiau care fusese meseria lor înainte. Deveniseră femei respectabile, cu familie şi copii, doar securitatea le mai folosea arareori, în diferite misiuni.

loading...

Ştirile orei

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 iul, 2014
Arsenie Boca
Agheasma pe care am băut-o zilele trecute mi-a dat o ęręcţíe nemaiîntâlnită, de au început fraţii de la schitul nostru să mă strige Părintele Trepied. A trebuit sa înnoptez cu fiecare dintre călugari ca să mi se tragă la loc mădularul cel scârbavnic şi aducător de păcat. Dimineaţa, când mă trezeam, îmi luam coşul şi mergeam să culeg castraveţii din fiecare chilie. Un efect secundar a constat în faptul că mi-a aparut acnee pe bųcí. Părintele Papącíơc mi-a spus că numai prin post, rugăciune si abţinere de la pręącųrvíe (cu alţi călugări şi copii) reuşeşti să te vindeci de acneea de pe bųcí şi de toate cele lumeşti. Nu cred ca am să mă pot abţine deoarece ieri mi-a tot dat târcoale maica Ecaterina mişcându-şi ląscív ţâţele.
Doamne ajută !
20 iul, 2014
Cuviosul Portofenie
Fiilor, nu vă lasaţi ademeniţi de falsele moaşte, vechi, tari si urât mirositoare ! Vă rog să veniţi la biserică pentru că am să vă poftesc sub patrafirul meu. Aici veţi găsi unicele moaşte vii, compuse dintr-un organ cilindric, vânjos şi lung de 20 de centimetri, cu cap gros, precum şi două bile păroase şi mari asemeni unor ouă de struţ. Sunt fierbinţi, primitoare, izvorăsc o mireasmă dulce de ştromeleag şi dacă le molfăiţi alene, veţi trezi izvorul de mir sub forma unui jet alb, lăptos, fierbinte si reconfortant. Aşadar, nu mai aşteptaţi, ci poftiţi la coadă, la adevăratele moaşte făcătoare de minuni ale cuviosului Portofenie !
20 iul, 2014
pelikanu
rasp.
Hai sa facem un test cine este pentru-!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ