Cum s-a încheiat summitul NATO 2018: Donald Trump obține angajamentul aliaților de a cheltui mai mult

| 12 iul, 17:20

Donald Trump a obținut joi angajamentul aliaților Statelor Unite să accelereze cadența pentru majorarea cheltuielilor militare, declarându-se „foarte mulțumit” de rezultatele obținute după cele două zile tensionate ale summitului NATO de la Bruxelles, scrie AFP.


"Au acceptat să plătească și să plătească mai rapid", a anunțat Trump, într-o conferință de presă neprogramată, înainte de a părăsi capitala belgiană cu destinația Londra.

Angajamentul subscris de a consacra 2% din PIB pentru cheltuielile militare în 2024 rămâne în vigoare. Acesta este trecut negru pe alb în declarația comună agreată miercuri de liderii celor 29 de țări membre.

Dar 15 țări, printre care Germania, Canada, Italia, Spania și Belgia sunt încă foarte departe de acest obiectiv, cu mai puțin de 1,4% din PIB pentru Apărare în 2018, iar unele s-au declarat incapabile să își respecte angajamentul în 2024, spre nemulțumirea lui Trump.

Acesta a ajuns marți seara la Bruxelles decis să le forțeze mâna. Acesta și-a pus sub presiune aliații atât prin intermediul mesajelor postate pe Twitter, cât și prin declarații deschise la adresa țărilor rămase în urmă.

Ținta privilegiată: Germania, care a fost acuzată de cheltuirea a miliarde de dolari pentru gaz și petrol din Rusia în loc să contribuie la cheltuielile pentru apărare.

"Cred în NATO"


Trump și-a reafirmat cerințele joi, la începutul celei de-a doua zi a summitului, iar secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost nevoit să convoace de urgență o reuniune extraordinară pentru a dezamorsa amenințarea unei crize.

"Aliații puteau fi neliniștiți, deoarece ier eram extrem de nemulțumit de ce se întâmplă și și-au întărit considerabil angajamentele. Acum, sunt foarte mulțumit că avem un NATO mai puternic, foarte puternic, mult mai puternic decât în urmă cu două zile", a spus președintele american.

"Aș fi putut folosi amenințarea (de a părăsi NATO) dar nu a fost nevoie", a adăugat el, răspunzând unei întrebări în acest sens.

"Am obținut progrese extraordinare în raport cu predecesorii mei. Germania a acceptat să accelereze tempo-ul pentru a crește cheltuielile militare", a explicat Donald Trump.

Cancelarul Merkel a replicat însă că germanii știu că "trebuie să facem mai mult să că o facem de ceva vreme".

"Dar am indicat clar că suntem al doilea cel mai mare furnizor de trupe din NATO", a adăugat ea.

"Cred în NATO. NATO e mai puternic decât acum doi ani", a spus președintele american. 

Un sentiment împărtășit de șeful statului francez: "NATO iese mai puternic" din acest summit, a spus Emmanuel Macron.

Franța își va respecta angajamentele de a ajunge la 2% din PIB pentru apărare. "Vom ajunge acolo în 2025", a afirmat ministrul Armatei, Florence Parly.

Helsinki și Putin


Președintele american este așteptat joi în Marea Britanie pentru o vizită oficială, în cursul căreia se va întâlni cu regina și cu premierul Theresa May.

După aceea, va merge la Helsinki, unde se va întâlni luni cu președintele rus Vladimir Putin.

Trump a precizat că va evoca cu Putin interferențele rusești în campania electorală din 2016.

Vladimir Putin "nu este dușmanul meu (...) În cele din urmă, este un concurent, el reprezintă Rusia, eu reprezint Statele Unite", a subliniat acesta.


Nu iubesc Nord Stream 2

Proiectul gazoductului Nord Stream 2 între Rusia și Germania ar urma să fie și el abordat în cadrul discuțiilor, a indicat președintele american.

Donald Trump a cerut abandonarea acestui proiect în cadrul summitului NATO, un atac care ar putea diviza și mai mult țările europene.

Polonia consideră că Europa nu are nevoie de Nord Stream 2.

"Este un exemplu de țări europene care furnizează fonduri Rusiei, îi dau mijloace ce pot fi folosite împotriva securității Poloniei", a susținut șeful diplomației poloneze Jacek Czaputowicz.

"Sunt foarte preocupat de gazoduct, nu iubesc acest gazoduct", a subliniat Trump, joi.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ