Curtea Supremă, mutare de șah la CCR. Decizia privind completurile de 5 judecători, aruncată în aer

| 26 mar, 15:54

Înalta Curte de Casație și Justiție ia în calcul să reclame la Curtea Europeană de Justiție decizia CCR privind completurile de 5 judecători.

Scenariu bombă în ceea ce privește soarta completurilor de 5 judecători. Curtea Constituțională a României ia în calcul să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pe tema constituirii acestor completuri.

În cazul în care instanța europeană va constata că decizia CCR nu respectă principiile europene din justiție, Curtea Constituțională va fi obligată să revizuiască verdictul în sensul acomodării cu recomandările CJUE.

Totul a pornit de la dosarul Gala Bute al Elenei Udrea, unde judecătorii de la Înalta Curte au ridicat problema dreptului european de protejare a banilor UE, care prevalează înaintea legislației interne. Potrivit Realitatea TV, pe data de 22 aprilie se va face un anunț definitiv privind sesizarea CJUE.

Pe 7 noiembrie, Curtea Constituţională a admis sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, iar efectul a fost imediat: mai mulți condamnați definitiv printre care Elena Udrea sau Alina Bica au reluat de la zero apelul în proces.

O ordonanţă de urgenţă pentru a rezolva problema completurilor de cinci este "obligatorie", pentru că este inacceptabil ca o sentinţă judecătorească să producă efecte diferite, a afirmat recent preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

De altfel, una dintre cele două Ordonanțe de urgență pregătite de ministerul condus de Tudorel Toader se referă tocmai la extinderea recursului în anulare pentru toate dosarele care au fost judecate de completurile de 5 judecători din 2014 până în prezent.

În acest fel, toți cei condamnați definitiv în ultimii 4 ani vor putea obține rejudecarea apelului la ICCJ. Unul dintre beneficiari este chiar liderul PSD, Liviu Dragnea.

Efectele cumulate ale celor două ordonanțe trimise la CSM pentru aviz, plus deciziile CCR de condamnare a protocoalelor cu SRI, vor desființa tot ce s-a lucrat în anticorupție în ultimii ani, spun analiștii.

"Ce înseamnă cele două ordonanțe? În primul rând, se vor repune în termen pentru contestația în anulare toți cei care au fost condamnați de completurile de cinci din 2014 până acum, adică mai toți politicienii condamnați, inclusiv Dragnea în dosarul "Referendumul". Li se va anula primele sentințe, iar ulterior vor fi două categorii: cei pentru care faptele vor fi prescrise, deci procesele vor înceta, iar în cazul lui Dragnea lucrurile sunt la limită, și cei care vor relua procesele cu prescripția suspendată. Aici rejudecarea se va face fără probele luate cu supravegherea tehnică a SRI, după o decizie CCR, și se va face după Codurile modificate. De exemplu, abuzul în serviciul nu mai este pesepsit decât dacă încalcă legislație primară", a explicat la Realitatea Tv Ioana Ene Dogioiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ