Dacian Cioloş, despre alegerea primarilor: Nu cred că este democratic să modifice guvernul prin OUG o lege politică

| 19 ian, 14:53

Dacian Cioloș a declarat marţi că nu este în spiritul democraţiei ca un guvern independent să modifice prin ordonanţă o lege a parlamentului. Afirmaţia sa priveşte invitaţia lansată de co-preşedintele PNL Alina Gorghiu ca guvernul să modifice prin ordonanţă de urgenţă legea alegerilor locale, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururide scrutin.

UPDATE. Alina Gorghiu a avut o reacţie rapidă pe Facebook, dipă aflarea veştii. Ea susţine că nu este vorba despre o decizie în favoarea politicienilor, ci a electoratului, şi că va insista pentru această modificare legislativă, deşi este conştientă că şansele sunt mici.

"Referitor la revenirea la scrutinul în două tururi pentru alegerea primarilor, mă așteptam ca un guvern tehnocrat să dorească asumarea unei astfel de schimbări în legislația electorală. Asta, mai ales, având în vedere că în prima schiță a programului de guvernare asumat de premierul Cioloș, susținea reintroducerea votului în două tururi. Până la urmă, marți, 19 ianuarie, prim-ministrul a ales o poziție de neimplicare, probabil și din teama de a nu fi acuzat de partizanat politic.

Din punctul meu de vedere, acest subiect nu este unul politic, ci unul tehnic și nu folosește politicienilor ci, în primul rând, cetățenilor. Poate vom reuși, până la urmă, să-l convingem că este o măsură bună pentru societate. Poate îl va convinge societatea civilă, dacă noi nu am reușit.

Și într-un caz, și în altul, vom continua efortul de a schimba legea în Parlament, chiar dacă șansele sunt extrem de mici. Nu am pornit acest demers cu mari așteptări de succes, dar era de datoria noastră să încercăm tot ce ne stă în putință pentru a realiza această schimbare care, repet, a fost cerută insistent de către stradă", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

 

Dacian Cioloş a declarat marți, referindu-se la solicitarea PNL privind adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, că nu este democratic ca o lege adoptată de Parlament să fie modificată de Guvern prin OUG.

"Este o decizie politică, mai ales că este vorba de alegeri. Este o lege pe care Parlamentul a votat-o. (...) Eu, în Guvernul pe care îl conduc — este un Guvern independent—, care nu este implicat politic, și nu cred că este democratic să modifice un Guvern prin OUG o lege politică", a spus Cioloș, la Palatul Parlamentului.

Biroul Politic Național al PNL a decis luni să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat, luni, după ce conducerea PNL s-a întrunit în ședință, că liberalii îi propun premierului Dacian Cioloș să ia în considerare adoptarea unei OUG, prin care să se revină la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri.

"Am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această ordonanță să nu fie adoptată", a spus Gorghiu.

Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost decisă în timpul guvernării PDL şi a fost menţinută la modificarea legii anul trecut, pe care liberalii au votat-o în majoritate, respectiv 54 din 80 prezenţi la votul în Camera Deputaţilor, decizională în acest caz.

„Una dintre revendicările concrete este revenirea la un scrutin bazat pe două tururi de scrutin. Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea acestei prevederi printr-o ordonanţă de urgenţă. Am ajuns la concluzia că trebuie să-i propunem primului ministru Cioloş că trebuie să ia în considerare solicitările pe care societatea civilă le-a avut. Nu cred că părerea politicienilor este relevantă în acest subiect, cred că părerea societăţii civile din România este mai mult decat relevantă”, a mai spus Alina Gorghiu.

Citeşte şi: Liberalii vor OUG pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 ian, 20:16
Stick
Asa e d-le Ciolos...
trebuie sa ramaneti ferm ... ca de asta aveti guvern tehnic...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ