Darius Vâlcov: TVA poate scădea cu 2 puncte procentuale

| 09 dec, 2014

TVA ar putea fi scăzută cu 2 puncte procentuale dacă în primul trimestru al anului viitor vor fi încasări suplimentare de 2 miliarde lei la buget, a anunţat ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

"Am discutat cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene că aici am avut divergenţe pe nivelul veniturilor de anul viitor. Dumnealor au spus că va fi mai redus, noi am spus că va fi un pic mai mare. În buget am introdus datele pe care le-am agreat împreună, anume datele dumnealor. Am convenit că, dacă în primul trimestru vom avea venituri excedentare, la fel şi în al doilea trimestru, practic în primele şase luni, toate acestea să le îndreptăm spre măsuri de relaxare fiscală în special în zona TVA. Acolo va fi o decizie politică luată împreună cu prim-ministrul României', a spus Vâlcov.

El a precizat că în primul trimestru al anului viitor încasările la buget vor fi de 1-2 miliarde lei.

"În primul trimestru vom avea o creştere a veniturilor cu 1-2 miliarde lei. Toate acestea vor fi direcţionate către măsuri de relaxare fiscală. Vă dau un exemplu. Dacă după primul trimestru vom vedea că avem încasări suplimentare de 2 miliarde lei, vom putea, undeva la jumătatea anului, să luăm măsura de reducere a TVA cu 2% (2 puncte procentuale - n.r.). Dacă vom vedea că vor fi 4 miliarde în plus, vom merge cu 4% (puncte procentuale - n.r.). Bineînţeles, va fi decizia politică, ori pe un anumit sector, ori de la începutul anului 2016. Excedentul ne va permite să ne îndreptăm spre această măsură', a precizat ministrul delegat pentru Buget.

Citeşte şi: Guvernul şi FMI s-au înţeles în privinţa deficitului bugetar. Ponta: Vom avea deficit 1,83%

Deficitul bugetar agreat cu reprezentanţii CE şi FMI de 1,83%, potrivit lui Vâlcov, reprezintă încadrarea în parametrii discutaţi iniţial.

"Acest deficit agreat de 1,83% înseamnă încadrarea în parametrii discutaţi iniţial, anume acest MTO, acest deficit structural de 1%, şi acest deficit ESA de 1,2%, şi nu 1,4%, pentru că între timp au mai apărut date suplimentare în partea a doua a anului 2014. Nu primim nimic din ceea ce nu este al nostru. Vestea bună a fost atât pentru FMI, cât şi pentru Comisia Europeană că bugetul de anul viitor nu are o gaură, aşa cum probabil au aflat dumnealor din presa românească, ci el se închide foarte bine. Mai mult decât atât, am putut să venim cu două noi măsuri, anume reducerea TVA la pachetele all inclusive din turism, dar şi să aducem plata titlurilor executorii trei trimestre din patru din 2016 în 2015. Practic, din cele 3,5 miliarde lei, noi vom plăti undeva la 2,8 miliarde lei anul viitor. Reducerea TVA în turism se va aplica de la 1 ianuarie la 9%', a explicat Vâlcov.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ