Decizie de ultimă oră luată de Papa Francisc! Măsura va reforma Vaticanul

| 27 iun, 16:24

Papa Francisc a promulgat sâmbătă o scrisoare apostolică 'Motu proprio' prin care înființează 'Secretariatul pentru Comunicare' al Vaticanului și dispune reorganizarea, într-un singur departament, a diferitelor instituții ale Sfântului Scaun din domeniul comunicării, de la tipografie, ziare, radio și televiziune, până la mijloacele digitale, informează Radio Vatican.

Această reformă face parte din efortul mai amplu inițiat de sfântul părinte, cu ajutorul Consiliului celor nouă cardinali, pentru reforma generală a Curiei Romane, aparatul administrativ al Sfântului Scaun.

Decizia este explicată prin 'actualul context al comunicării, caracterizat de prezența și progresul mijloacelor digitale, de factori de convergență și interactivitate', în care papa consideră că 'noul sistem de comunicare al Scaunului Apostolic va răspunde mai bine la cerințele misiunii Bisericii', scrie Agerpres.

Secretariatul pentru Comunicare își va începe activitatea din 29 iunie, va fi condus de monseniorul italian Dario Edoardo Vigano, directorul Centrului Televiziunii Vaticanului (CTV), și va îngloba următoarele organisme existente: Consiliul Pontifical al Comunicațiilor Sociale, Sala de Presă a Sfântului Scaun, Serviciul Vatican de Internet, Radio Vatican, Centrul Vatican de Televiziune, L'Osservatore Romano, Tipografia Vaticană, Serviciul Fotografic și Librăria Editura Vaticană.

Noul departament va gestiona pagina web a Sfântului Scaun — www.vatican.va — și serviciul Twitter al Suveranului Pontif, @Pontifex, precizează un comunicat de presă al Vaticanului.

loading...

Ştirile orei

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ